Călătorie în spaţiu şi timp, prin fascinanta lume a particulelor nucleare, alături de cercetătoarea Cătălina Curceanu

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Oraşul Frascati, situat la câţiva kilometri de Roma, este cunoscut pentru două lucruri. Primul este vinul alb de o foarte bună calitate. În al doilea rând, aici se află unul din cele mai importante centre de cercetare în domeniul fizicii fundamentale, la nivel european: Institutul Naţional de Fizică Nucleară (LNF-INFN). Institutul este un mic oraş autonom, în care lucrează aproape o mie de persoane. La intrare, vizitatorii sunt avertizaţi, în engleză, că accesul este restricţionat şi rezervat doar personalului autorizat.

La poarta Institutului ne întâmpină unul din coordonatorii echipelor de cercetare. Este vorba despre Cătălina Curceanu, româncă stabilită de peste 20 de ani în Italia. Un prim popas îl facem într-unul din laboratoarele mai mici, unde întâlnim o parte din echipa de cercetători. Intrăm în sala operativă păstrând tăcerea, pentru că este în curs de desfăşurare un experiment pregătit de luni de zile. Zece fizicieni, majoritatea tineri, sunt cu ochii fixaţi pe o serie de monitoare. Urmăresc grafice şi discută în engleză, concentraţi.

curceanu3

„Suntem cinci cercetători români la Frascati – spune în şoaptă Cătălina- toţi cu doctorate în România, Italia sau Elveţia. Avem colaboratori din Croaţia, China, Japonia şi, bineînţeles, Italia”.
Experimentul se apropie de sfârşit şi obţin permisiunea să intru într-o sală unde este amplasat un accelerator de particule, asemenător celui de la CERN, dar în miniatură. Tuburi metalice, ţevi de toate culorile, prize, butoane roşii ca acelea pe care le vezi în filme şi fire electrice… multe fire electrice. Bineînţeles, nelipsitele afişe de avertizare „Pericol”, în engleză şi în italiană.

Reuşesc să mă urc pe o scară de unde pot fotografia totul. Se pare că experimentul a reuşit, membrii echipei se privesc şi discută satisfăcuţi.

Am ocazia să vorbesc cu Florin, Mihai, Hexi, Hideyuki, Alessandro, Ivana. Mihai Iliescu iese în evidenţă pentru că are o privire cercetătoare şi părul uşor răvăşit, un „Einstein” mai tânăr. Cătălina îmi povesteşte că sunt vestite în Institut întâmplările prin care a trecut Mihai. De pildă, o dată, împreună cu un coleg, a lucrat la un anumit proiect, chiar la CERN, în Elveţia. Fără ceas, au muncit până târziu, către „ora cinei”, ziceau ei. Când au ieşit în staţia de autobuz, şi-au dat seama că era trecut de miezul nopţii. Pierduseră noţiunea timpului.

Florin Sîrghi este cercetător la Frascati de 13 ani, dar şi tatăl a doi copii. Este „omul de încredere, mereu cu capul pe umeri” din echipa de douăzeci de oameni ai Cătălinei, într-un mediu unde „nu lipsesc visătorii”.

Recunoaşte că sacrificiile muncii de cercetare sunt numeroase. „În primul rând, ai puţin timp pe care îl poţi dedica familiei, copiilor. Apoi, nu ai o casă, stai în chirie şi nu ai ocazia să mergi în ţară de câte ori ai vrea. Prietenii, puţini la număr şi în special tineri, provin mai ales din cercul colegilor mei de muncă”.

Pe Florin l-am mai întrebat dacă românii sunt discriminaţi în Italia: „Mi s-a întâmplat să fiu etichetat negativ de oameni care nu mă cunoşteau, doar pentru că eram român. În Italia sunt făcute publice aspectele negative, nu prea ai cum să combaţi stereotipurile, depinde de educaţia şi cultura celor cu care ai de-a face”.

Chiar Cătălina, în 2009, când românii erau stigmatizaţi de mass media din peninsulă, a luat atitudine. I-a scris lui Bruno Vespa, realizatorul emisiunii „Porta a Porta”, cel mai important talk show difuzat, seara, pe Rai 1. A protestat împotriva modului în care presa italiană prezintă comunitatea de conaţionali. Invitată în studio, a cerut ca ziariştii să se ocupe şi de românii care lucrează în domenii de excelenţă, şi care, ca în cazul fizicienilor de la Frascati, spre exemplu, contribuie la promovarea ştiinţei „made in Italy”.

curceanu2

Continuăm călătoria noastră, însoţiţi de Cătălina Curceanu. E o zi cu soare, iar Institutul se află în mijlocul unui parc amenajat ca un muzeu în aer liber. Când nu se află în Elveţia, Japonia sau în alte părţi ale lumii, pentru a susţine conferinţe sau a participa la întâlniri de lucru, Cătălina îşi petrece cea mai mare parte a zilei aici, la Institut.

Ne oprim în faţa unui obiect circular cu mai multe inele metalice, expus la intrarea principală. Este vorba de AdA, primul accelerator de particule din lume, „bunicul” celebrului dispozitiv aflat la CERN, în Elveţia.

„E un loc istoric”, ne spune Cătălina, care are la activ numeroase articole de popularizare ştiinţifică. Îi place să fie un „ghid” pentru toţi cei care sunt interesaţi şi curioşi să afle mai multe despre misterele universului şi impactul fizicii nucleare asupra vieţii de zi cu zi.

Ea însăşi consideră că a ajuns aici, un adevărat templu al ştiinţei moderne, datorită curiozităţii pe care o avea de mică faţă de legile naturii.
Originară din Sfântu Gheorghe, după terminarea Liceului de Matematică şi Fizică de la Măgurele, a absolvit, ca şefă de promoţie Facultatea de Fizică din Bucureşti. Căderea regimului şi deschiderea României către Occident şi i-au permis să aibă acces la specializare în Elveţia, unde şi-a terminat şi teza de doctorat.

Vorbind, ajungem la modernul Daɸne/ DAFNE, unul dintre acceleratoare cele mai performante la nivel mondial, care funcţionează pentru cercetări în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare.

curceanu_laborator

“Aici studiem nu doar procesele care au loc în stele, ci şi aplicaţii utile în viaţa de zi cu zi, cum ar fi în domeniul medical sau al industriei”.
“Nu e periculos să stăm la intrare, în timp ce e în funcţiune? Nu sunt radiaţii?”, o întreb pe Cătălina, în momentul în care ne aflăm la doi paşi de accesul în incinta acceleratorului. “Nu, noi suntem în permanenţă monitorizaţi şi există şi detectoare de radiaţii. În plus, orice activitate a acceleratorului este controlată din exterior”.

Cătălina a scris o carte lansată în 2013 în Italia. Cartea, ”De la găurile negre la hadroterapie” (Dai buchi neri all’adroterapia), a apărut la prestigioasa editură ştiinţifică Springer. E o lucrare despre aplicaţiile fizicii moderne, atât de utile societăţii noastre.

Cartea este o culegere de răspunsuri la „acele întrebări pe care ai vrut întotdeauna să le pui, dar nu ai găsit pe cineva să-ţi dea un răspuns ştiinţific, într-un limbaj accesibil”. Cititorul poate găsi explicaţii privind modul în care este structurat universul, dar poate afla şi cele mai recente aplicaţii ale fizicii nucleare, cum ar fi noile metode de radioterapie pentru tratamentul tumorilor.

Activitatea ştiinţifică a Cătălinei este dublată de un interes deosebit şi continuu legat de popularizarea misterelor din laboratoare. Colaborează cu numeroase reviste şi publicaţii din România şi Italia şi încearcă să răspundă şi celor mai curioşi cititori.

curceanu_carte

Care sunt întrebările cele mai frecvente din partea publicului? „Cele legate de sfârşitul lumii sau al omenirii, sau de existenţa extratereştrilor”. Am înţeles din răspuns că sfârşitul lumii va veni, mai devreme sau mai târziu. Cât priveşte cea de-a doua întrebare, precizează: „Nu cred vom avea de-a face cu scenarii apocaliptice legate de venirea unor extratereştri. E mult mai probabil ca noi înşine, oamenii, să contribuim la distrugerea planetei”.
Perspectivele par sumbre, când auzi un cercetător făcând o afirmaţie atât de amară. Totuşi, viitorul este parţial în mâinile noilor generaţii, care au puterea de a conştientiza pericolele legate de activitatea omului.

Vorbim de tineri: la Institut sunt organizate, anual, cursuri de perfecţionare, dorite şi de cercetătoarea româncă, pentru elevi din întreaga lume. „Anul acesta suntem la a treia ediţie a unui Masterclass Internațional, în limba engleză, dedicat elevilor de liceu. Avem circa 40 de elevi din Spania, Danemarca, Italia, Croaţia şi România”.

Ne mărturiseşte că se recunoaşte în mulţi din elevi, chiar dacă îşi dă seama că nivelul sistemului de învăţământ din România a scăzut în ultimii ani: „în mulţi tineri văd aceeaşi sete de cunoaştere, aceleaşi dorinţe, vise şi valori fundamentale. Am reuşit să aducem, datorită unor sponsori inimoşi din ţară, copii care nu aveau posibilităţi materiale. Bucuria mea a fost dublă, să-i văd cu dorinţa de a afla mai multe, dar şi cu capacitatea de a depune eforturi în perfecţionarea lor ştiinţifică”.

Mulţi dintre cursanţii din prima ediţie studiază deja la universităţi prestigioase, iar Cătălina Curceanu speră ca ei „să constituie baza, structura unei noi generaţii, puţin diferite de generaţia actuală, unei adevărate generaţii europene”.
În timpul dimineţii petrecute cu Cătălina Curceanu, am avut posibilitatea să o cunosc şi prin intermediul persoanelor cu care lucrează.

Hideyuki Tatsumo, japonez cu un contract la Frascati, susţine că, poate unul din cele mai importante ingrediente ale cunoaşterii ştiinţifice este „colaborarea internaţională, între cercetători cu diferite viziuni, fiecare cu un background cultural diferit”. Pentru Ivana Tucakovic, Cătălina este „o profesoară în adevăratul sens al cuvântului”.

Spre sfârşitul întâlnirii noastre, Cătălina ni-l prezintă pe colegul ei abia sosit de la Viena, cercetătorul Johann Zmeskal. Vorbim despre noul an, despre restricţiile pe piaţa muncii, despre modul în care ştiinţa uneşte cercetători din întrega lume, despre subiecte de actualitate. Şi găsesc ocazia să pun o întrebare la care mă gândesc încă de la începutul vizitei mele la Institut: „În comunitatea oamenilor de ştiinţă, a fizicienilor, cât de mulţi sunt cei care se roagă, cei care cred într-o existenţă divină?”. Cătălina şi Johann se uită unul la altul şi răspund, aproape la fel: „E un lucru care ţine de fiecare dintre noi, a lucra în cercetare ştiinţifică nu exclude a fi credincios”.

Înainte de a ne saluta, o întreb chiar pe ea, călăuza itinerarului nostru la Frascati, cum s-ar descrie în câteva cuvinte. Răspunde fără ezitare: „Muncitoare, ambiţioasă, optimistă … o femeie care nu se lasă!”
——————————————————————————————-

catalina_curceanu

Cătălina Curceanu este prim-cercetător la Institutul National de Fizică Nucleară (INFN) din Italia. A publicat circa 200 de articole de specialitate şi este o prezenţă constantă în mass-media şi societatea italiană, precum şi în România, Canada, în domeniul popularizării ştiinţei. A coordonat două proiecte de avangardă in fizica nucleară, experimentele DEAR și SHiDDHARTA, și este responsabila mai multor proiecte de colaborare ştiinţifică în cadrul UE.

 

Autor și fotografie Miruna Căjvăneanu

Lasă un răspuns