România – depăşind trecutul, definind prezentul şi îmbrăţisând viitorul

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

O imagine confuză despre România

România – Bucureşti, Nicolae Ceauşescu, Nadia Comăneci, Transilvania, o revoluţie însângerată, oameni săraci, ţigani, imigranţi în UK în cautare de lucru, Dracula, corupţie, Gică Hagi, Marea Neagră, Herta Müller, peisaje impresionante, Casa Poporului, Top Gear pe Transfăgărăşan, furt, Cimitirul Vesel, avionul lui Coandă, tradiţii, Brâncuşi, Sibiu – Capitala Culturală Europeană in 2007, George Enescu, Grădina Carpaţilor, destinație turistică, etc.

A privi din diverse perspective, sau poate privind doar imaginea de ansamblu, versus faptul de a exprima o opinie bazată doar pe o parte de informaţie, este până la urmă o alegere pe care o facem în mod cotidian. O altă alegere este cea pe care o facem atunci când decidem să acceptăm sau să ne formăm opinii bazate pe fapte care ni se prezintă de către o sursă sau alta, sau dacă alegem să cercetăm prima dată acel subiect.

România este o ţară asociată cu atât de multe fapte pozitive şi negative, încât a le ţine socoteală ne oboseşte. Totuşi, o privire spre trecutul mai mult sau mai puţin apropiat poate să facă lumină asupra unora din întrebările despre România şi despre români.

Monarhie acum mai puţin de un secol, stat socialist apoi şi democraţie în ultimii 25 de ani, România este o ţară într-o perpetuă stare de transformare şi tranziţie, re-definire, reevaluare, şi re-branduire din toate punctele de vedere. Românii se străduiesc încă să se împace cu trecutul şi lupta pentru a se redefini, restabili, reafirma şi accepta identitatea lor naţională. Şi totuşi, diverse imagini sunt forjate şi fabricate în afara graniţelor ţării de către presa internaţională, manipulând astfel imaginea oricum fragilă şi instabilă a ţării.

În timp ce ştiri, imagini, statistici, realităţi despre România circulă pe Internet şi sunt prezentate la TV cu o viteză ameţitoare, mentalitatea românilor, atitudinile, comportamentul şi identitatea au nevoie de mult mai mult timp pentru a se schimba, adapta, găsi, descoperi şi redefini. Mai mult decât atât, nu toți românii au aceleași sentimente față de trecut și viitor. În timp ce generaţiile noi aplaudă schimbările politice şi le îmbrăţisează beneficiile, generaţiile mai în vârstă tind să aprecieze şi să simtă melancolie față de regimul comunist şi ordinea pe care acesta o instalase odată.

O privire rapidă asupra istoriei şi a trecutului comunist al României

După Primul Război Mondial până în 1938, România Mare a fost o monarhie constituţională liberală, iar apoi dictatură până în 1944. În acei ani s-a petrecut o schimbare de putere: regele Carol II a abdicat în 1940, după ce a pierdut o mare parte din teritoriu, fiind succedat la putere de către fiul său, Mihai I. Totodată, Generalul Ion Antonescu a fost numit lider de stat (conducător al statului, cu puteri dictatoriale). Antonescu a strivit Armata de Fier, mişcare antisemită şi antifascistă, şi a intrat în al Doilea Război Mondial de partea Germaniei naziste. În 1944 a fost arestat de Mihai I care, într-o schimbare tactică, s-a alăturat Forţelor Aliate. Cu Armata Roşie deja pe teritoriul ţării, comuniştii au luat puterea prin manipularea voturilor şi l-au forţat pe rege să abdice şi să părăsească ţara. România a devenit republică în 1947, condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej, un personaj cu mari valori staliniste. Cu toate acestea, el a fost cel care a negociat retragerea trupelor sovietice din România, dându-i noului lider comunist, Nicolae Ceauşescu, ocazia de a da curs unor politici comuniste independente de Rusia.

ro-wood carving sugag

Într-un timp contemporan cu părinţii şi bunicii noştri, comunismul a devenit sinonim cu diverse cuvinte precum represiune, austeritate, frică, înfrângere, colectivizare, lipsă de individualism, lipsa libertăţii de exprimare, opresiune, moarte, detenţii politice. Pe de altă parte, puternica industrializare împreună cu mutarea populaţiei de la sat la oraş, reformele din educaţie şi sănătate, lipsa șomajului, construcţia de drumuri şi căi ferate, stabilitatea vieţii, toate acestea au fost considerate ca fiind nişte schimbări pozitive bine-venite.

Poveşti fabricate despre eroism, mândrie şi sacrificiu pentru stat au prevalat asupra realităţii, instalând şi consolidând o imagine asupra comunismului ca o binecuvântare / salvare din calea naziştilor. Manipularea ideologică a oamenilor, obedienţa şi discutabila falsă iubire a oamenilor pentru liderul comunist şi cultul personalităţii lui Ceauşescu, ce s-a dezvoltat după vizita sa în Coreea de Nord în 1971, furnizează un spectacol ridicol, imposibil de scos în evidenţă fără a fi redus imediat apoi la tăcere.

Pe de altă parte, noile sentimente de naţionalism şi patriotism pe care Ceauşescu le-a inspirat poporului român, culminând cu critica sa liberă şi publică la adresa Uniunii Sovietice şi a statelor ei satelit pentru invadarea Cehoslovaciei, i-au crescut popularitatea ca preşedinte.

ro-Maramures landscape - oct 2011

Totuşi, determinarea sa de a plăti datoria externă pe care o acumulase de-a lungul anilor, sărăcind astfel ţara la extrem, a trezit ura poporului. Românii se chinuiau să-şi hrănească familiile aşteptând la cozi interminabile în faţa magazinelor de alimente, care oricum nu aveau multe provizii, şi locuind în apartamente de blocuri gri, semănând mai mult cu nişte cutii decât cu nişte locuinţe. În acelaşi timp, Ceauşescu extenua ţara prin plata datoriilor externe şi hrănindu-şi cultul personalităţii cu manifestări de adorare şi proiecte megalomane precum construcţia Casei Poporului şi a Centrului Civic din Bucureşti.

În fine, Conducător Stat, Conducător al Forţelor Armate şi Lider al Partidului Comunist, Ceauşescu a reuşit să-şi manipuleze imaginea de pe micul ecran cu ajutorul tehnicienilor cărora li s-a interzis să-l difuzeze în timp ce bea, se distra sau se relaxa alături de ceilalţi membri ai partidului, dacă era furios sau dacă manifesta orice semn care ar fi putut fi interpretat greşit sau i-ar fi adus vreo ofensă. Portretele lui l-au plasat lângă ţărani, dar şi lângă regi români, hrănindu-i propria imagine narcisistă şi monarhică. Era căsătorit cu Elena, o femeie vicleană şi manipulatoare, care s-a auto-proclamat regină a ştiinţei româneşti.

Care era poziţia muncitorului în Republica Populară Română sau, după 1965, în Republica Socialistă România? Societatea românească se caracteriza prin uniformitate, simplitate, lipsa libertăţii de exprimare şi conformare cu regulile vremii. Ceauşescu dorea ca cetăţeanul să muncească pentru stat şi să contribuie la creşterea populaţiei ţării. Sărbatorile publice erau o celebrare a măreţiei comunismului şi a liderului exponent. Acceptarea acestui regim, internalizarea comportamentului, a valorilor şi opresiunii au contribuit în cele din urmă la crearea unei noi identităţi naţionale.

ro-maramures barsana (-2)

România contemporană

La două zeci şi patru de ani după revoluţia din 1989, România se străduieşte încă să-şi definească identitatea şi să se poziţioneze vizavi de perioada comunistă din propria istorie. În timp ce o mare parte din patrimoniul comunist a fost distrus sau pur şi simplu lăsat în paragină, amintiri ale trecutului nostru comunist sunt încă presărate prin oraşele româneşti. Am schimbat majoritatea denumirilor străzilor şi am îndepărtat multe din statuile şi busturile liderilor comunişti, dar blocurile gri au rămas, alături de monumente, clădiri, infrastructura oraşelor; acesta fiind patrimoniul comunist, tangibil, pe care l-am moştenit.

La nivel emoţional, ură, ruşine, indiferenţă, acceptare, negare, nostalgie, sunt toate sentimente pe care le combinăm într-un creuzet al sentimentelor diferitelor generaţii de români, fiecare percepând trecutul şi prezentul în felul său, în funcţie de experienţele anterioare.

Mai mult, după 1989, turişti vestici au început să ne viziteze ţara pentru a percepe cum a fost viaţa din spatele Zidului Berlinului. Diferite grupuri au remarcat devreme interesul vesticilor pentru aceasta neagră perioadă istorică şi au folosit oportunităţile şi resursele avute la îndemână.

Muzee despre comunism au fost deschise în majoritatea ţărilor Est Europene, de la Statue Park de la marginea Budapestei, la Nowa Huta în Cracovia, de la Comunism – Visul, Realitatea şi Cosmarul din Praga, la Muzeul de Artă Socialistă din Sofia. România s-a alăturat acestor ţări, în misiunea lor de a-şi prezenta trecutul, prin deschiderea Memorialului Victimelor Comunismului şi a Rezistenţei din Sighetul Marmaţiei. Muzeul este adăpostit de Închisoarea Sighet, construită în 1897, unde mulți prizonieri politici şi membri ai Rezistenţei Maramureş au fost închişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Muzeul prezintă istoria cronologică şi detaliată a Comunismului în România.

ro-certeze nunta (3-edit)

În timp ce nu este nimic de condamnat în educarea publicului cu privire la trecut, această moştenire comunistă este puternic disonantă cu noile aspiraţii ale României, spre o identitate post-comunistă.

Patrimoniul comunist este amintire a unui trecut nedorit (Caraba, 2011, Light si Young, 2011, Ivanov, 2009), o greşeală în istoria unei ţări care acum încearcă să se reconstruiască.

La nivel politic, România şi-a reînnoit legăturile cu Europa Vestică, intrând în Uniunea Europeană şi adoptând acele valori care mai devreme fuseseră negate de către socialişti. Suntem liberi să călătorim, să ne stabilim şi să muncim în ţările vestice. Ne redefinim identitatea naţională şi dovedim că am lăsat în urmă comunismul. Suntem gata să ne ameliorăm imaginea în străinătate şi să ne integrăm cu adevărat în Europa, din punct de vedere politic, economic, cultural şi social.

Ca destinaţie turistică, promovăm România punând accent pe unicitate şi autenticitate: patrimoniu naţional, oraşe medievale, etnicitate, natură şi peisaje, Delta Dunării, mituri, obiceiuri şi tradiţii, bucătarie, staţiuni moderne la mare, orașe cosmopolite, castele, cetăţi şi mânăstiri, promovând astfel un patrimoniu tangibil pre-comunist, alături de atracţii contemporane pe care orice oraş european este de aşteptat să le aibă. Prin brandul de ţară Grădina Carpaţilor, ne promovăm instantaneu natura şi activităţile în natură, surâzându-i iubitorului de outdoor şi aventură, întâmpinând astfel trendurile şi cerinţele turismului european.

Traversăm o perioadă de creştere şi recunoaştere în arte şi literatură. România a câştigat premii notabile la festivaluri internaţionale de film, mai ales după 1989. Multe dintre filmele premiate sau nominalizate au teme ca viaţa în timpul regimului comunist (Binecuvântată fii, închisoare, 2002; Portretul luptătorului la tinereţe, 2010; Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, 2006; 4 Luni, 3 Săptămâni şi 2 Zile, 2007; Nunta Mută, 2008), satire la adresa comunismului (Luxury Hotel, 1992; Amintiri din Epoca de Aur, 2009), nostalgie (Sunt o babă comunistă, 2013), corupţie alimentată de austeritate (Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, 2004), birocraţia din instituţiile statului, moştenită din perioada comunistă (California Dreamin’, 2007; Cealaltă Irina, 2009), tranziţia societăţii româneşti de la socialism la capitalism (Occident, 2002; Megatron, 2008; Medalie de Onoare, 2009; Poziţia copilului, 2013), Revoluţia din 1989 (A fost sau n-a fost, 2006; Hârtia va fi albastră, 2006), percepţia românilor despre ţările vest-europene după 1989 (Occident, 2002; După dealuri, 2012).

Herta Muller, scriitoare germană de origine română, care povesteşte că-şi întâlnea corectorul german în pădure pentru a nu fi detectată de miliţie şi de securitate, a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 2009, pentru descrierea sa „Universul celor deposedaţi”. În cărţile sale (printre care: The Land of Green Plums, Tha Hunger Angel, The Appointment, Nadirs, etc), vorbeşte despre opresiune, dictatură, trădare şi, în cele din urmă, exil în timpul comunismului. Norman Manea (The Hooligans Return, The Black Envelope, On Clowns: the Dictator and the Artist, Compulsory happiness) este un bine-cunoscut scriitor evreu român care a părăsit România în 1986 şi locuieşte acum la New York. Cărţile lui Manea, traduse în peste 20 de limbi, descriu România celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi România comunistă şi postcomunistă. Alţi autori contemporani ca Dan Lungu (Sunt o babă comunistă, Raiul găinilor), Mircea Cărtărescu (Frumoasele străine), Ioan Groşan (Caravana cinematografică), Stelian Tănase (Clienţii mătuşii Varvara) şi Ion Mureşan (Carte de Iarnă, Poezii) îşi deapănă de asemenea naraţiunile în timpul României comuniste sau postcomuniste şi adoptă în cărţile lor teme legate de comunism.

Concluzii

Felul în care comunicăm şi ne prezentăm pe noi înşine influenţează puternic felul în care este construită identitatea noastră naţională. Patrimoniul, comunist sau nu, este supus interpretării. Poate fi privit ca o expresie simbolică a trecutului, o afirmaţie a identităţii, deschisă interpretării şi reinterpretării continue, ca instrument de învăţare şi educare a generaţiilor viitoare sau ca strategie de încurajare a schimbării.

Tranziţia de la comunism la capitalism, cu schimările sale la toate nivelurile (economic, social, politic, cultural etc), asigură fundalul pentru viitoarele schimbări, la nivelul mentalităţii. Românul comunist a trăit înconjurat de constrângeri din toate punctele de vedere, în timp ce românul democrat şi capitalist îmbrăţisează libertatea; iar această schimbare de mentalitate, de la Est la Vest, nu se poate întâmpla peste noapte.

După 1989, prin prisma deschiderii subite spre întreaga lume în general şi spre Vestul Europei în special, românii trec printr-o dilemă existenţială care a determinat o schimbare de comportament social şi personal al individului. Imaginea românului ca persoană şi a poporului român trebuie reconstruită şi adaptată la circumstanţele actuale, iar acesta este un proces continuu şi dinamic care a început cu 24 de ani în urmă.

Noua generaţie, născută în anii din preajma revoluţiei, creşte şi se dezvoltă în lumina unei mentalităţi noi, vestice, unde comunismul este negat şi uitat, sau este o noțiune vagă, asociată cu poveşti auzite de la rude în vârstă; aceasta este generaţia României postcomuniste, a unei ţări democrate şi capitaliste.

 

Autor: Anca Urdea. Fotografie: Adrian Bugariu

Lasă un răspuns