Drumul vinului la Vinoteque of Surbiton

Larisa Noaca (10)
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Era o zi de august în 2013 când o întâlneam pentru prima dată pe Larisa. Nu de multe zile își deschisese barul de vinuri, în sudul Londrei. Locul în care am pătruns atunci mirosea a nou, era impecabil decorat și muzica din fundal te introducea instant într-o altă lume. La 9 luni de atunci, după numeroase alte intersectări și vizite în locația plină de savoare și caldură umană, am decis să o cunosc mai bine pe tânăra din spatele unei astfel de afaceri. Am revenit în vinotecă într-o zi ploiasă de aprilie și am ascultat cu plăcere detaliile captivante ale poveștii ei inspiraționale.

Larisa Noaca (1)

Cine este Larisa Noacă?

Larisa Noacă este o persoană simplă, din Bârlad, Vaslui, cel mai sărac județ din România, dar asta nu are nicio importanță. Vin dintr-o familie creștină, cu reguli precise. Ai mei nu m-au învățat decât să fiu om. Când am plecat la facultate în Cluj, tatăl meu mi-a zis doar atât: să nu te apuci de fumat. Cel mai simplu sfat posibil, pentru că a știut că nu mai am nevoie de nici un alt sfat. Știa foarte bine că sunt ambițioasă și că vreau tot ce e mai bun pentru viața mea.

Am terminat facultatea de Turism în 2007. Am lucrat ca ghid turistic, am cunoscut mii de oameni în România și mergeam cu ei în excursii, în vacanțe, de acolo am învățat să fiu foarte deschisă și comunicativă. Trebuia să fiu în contact câte o săptămână cu oameni diferiți, să îi hrănesc cu informații, să îi țin uniți, să îi fac să se simtă bine, să le creez un mediu prielnic să se placă între ei pe toată perioada șederii. Am învățat să nu judec oamenii după prima impresie, pentru că foarte mulți erau în starea de vacanță, dar ei în viața de zi cu zi erau oameni cu statut important. Am învățat să fiu respectuoasă și politicoasă cu toată lumea.

Faptul că am profesat în țară în domeniul turismului pentru o perioadă de doi ani și jumătate, m-a făcut să înțeleg că ospitalitatea este domeniul meu.

Cum ai ajuns la Londra?

Intrasem în stadiul acela în care simțeam că pot mai mult. Banii nu mă mulțumeau comparativ cu munca pe care o desfășuram în România. Prima dată am venit în UK în 2009, cu gândul să îmi construiesc o carieră în domeniul pe care l-am studiat. Nu mi-a ieșit chiar din prima, de fapt nu așa cum voiam eu, însă mi-a ieșit cumva un venit pentru că munceam mult. Am fost recepționeră la un hotel și nu luam un salariu, ci vindeam camere, fiind plătită procentual. Ajunsesem să câștig foarte bine, iar patronii mei deveniseră indignați pentru că răsplata pe lună era mai mare decât a unuia care lucra la bancă. Eram acolo zi și noapte, sincer îmi meritam banii.
După această primă experiență am revenit în țară pe perioada de vară întrucât am primit o ofertă convenabilă de lucru cu foștii colegi din turism, în Turcia, pentru 3 luni. Experiența din Turcia a fost foarte placută, dar mi s-a făcut dor de Londra. Mi-am zis atunci că această provocare vreau să o duc mai departe.

Ai venit cu o dorință anume, un gând precis spre ce vrei să te îndrepți?

Stiam că vreau să fac carieră și știam exact că nu contează banii, iar din motivul acesta am început să lucrez pe bani foarte puțini, dar în top class, la hoteluri de 5 stele pe partea de evenimente. Am lucrat acolo în calitate de casual staff. Îmi dădeam interesul, mă implicam, am învățat foarte multe, organizam evenimente pentru ducese, vedete de la Hollywood, i-am cunoscut pe Johnny Deep, Demi Moore, Victoria Beckham, Gwen Stefani și alte nume mari, multe dintre ele nici nu le știam atunci. Nu mă interesa statutul lor de vedete, cine erau, am mers pe conceptul să facem ce e mai bun din fiecare eveniment.
Ce consideri că ai acumulat odată cu experiența primului loc important de muncă în Marea Britanie?
Am învățat să fac lucruri mari din nimic, să fiu mai atentă la detalii, cum amenajezi un loc, ce stare de spirit îi dai, am învățat că totul are o logică. În momentul în care organizam mesele acestea festive, managerul meu de la care am învățat foarte multe, un neamț, mi-a spus: ”Larisa eu nu am sa îți spun cum să aranjezi masa, îți spun de ce ai tu nevoie când te așezi la masă. Și exact așa am învățat, fără însă a-mi încurca mâinile când le foloseam, totul era logic.

Nu sunt reguli clare în codul ospitalității, reguli pe care să le înveți în facultate? Așezarea unei mese mă gândesc că face parte din aceste reguli…

Regulile sunt făcute să fie scrise acolo, să existe, dar trebuie adaptate pe situație, pe om. Dacă tu te duci la un hotel de 5 stele și plătești o sumă pentru o petrecere și ai pretenția să ai furculița în stânga și lingura la capătul mesei, așa o să o ai pentru că așa plătești. Eu nu cred neaparat în reguli. E important cum îți este bine, pentru că ideea generală este să îți fie bine consumator fiind. În principiu nu contează ce reguli aplici, mulți clienti vin la mine și îmi spun ”vreau o petrecere de ziua de naștere”. Și nu știu exact ce vor, dar toate evenimentele se structurează pe client. Aici intervenim noi, să personalizăm.

Tu ești un client dificil?

Sunt foarte pretențioasă, asta pentru că știu din spatele unei afaceri de gen și îmi dau seama dacă proprietarul are habar de ospitalitate. În principiu cred mult în atmosferă, în basm, în ce se întâmplă, cât de drăguți sunt oamenii și cât de pasionați de ceea ce fac. Bineînțeles știu ce înseamnă o mâncare bună, știu cum trebuie aranjată, asta pentru că am avut și un restaurant.

În ce perioadă din experiența ta la Londra se plasează restaurantul?

A fost o pură coincidență. După ce am terminat cu hotelul, am început tot felul de mici afaceri. Aveam timp liber și îmi plăcea să îl umplu la maximum. Așa am întrebat în stânga și în dreapta și am ajuns la un restaurant. Proprietarul încerca să mă ghideze, însă i-am spus că știu despre ce e vorba. După o mică perioadă i-am și demonstrat. Am lucrat 3 luni, iar într-o seară mi-a spus ”ce zici dacă îți las ție restaurantul? Eu și cu soția suntem foarte obosiți, e mult prea mult pentru noi și trebuie o minte tânără. Ce zici de asta? Te va costa atâția bani pe lună”… Uite așa am ajuns să am o afacere de genul acesta fără prea multă experiență. Am început să adaptez locul la propriul gust și să fac schimbări. Plus că lumea îmi spunea că și meniul era cam vechi. Nu m-am înțeles cu bucătarul care îmi spunea ”keep it simple”. Într-adevar, însă eu nu sunt un fish&chips și nici o afacere mică la colț, eram un restaurant francez, iar mâncarea frațuzească înseamnă rafinament și ideea de ”keep it simple” nu mi-a plăcut. A plecat, a fost o chestie de comun acord, el fiind marocan, să fie manageriat de o femeie, româncă, era cumva contra culturii lui. Am încercat să găsesc varianta cea mai bună în bucătărie, pentru că e foarte important să ai un bucătar flexibil care să știe cât de important e, atunci când este aglomerat, să lucreze la un alt ritm… Eu sunt exigentă în bucătărie, vreau să le ofer clienților ce e mai bun. De multe ori eram în bucătărie, voiam sa îi ajut, pentru că toată lumea se uita în ochii mei când mâncarea întârzia. Eu eram persoana care înfrunta totul din partea clienților. Uite așa am învățat să și gătesc, franțuzește chiar (râde)…

Într-un restaurant, 60% este importantă mâncarea, însă sunt și alte elemente esențiale: prezentarea, atmosfera, cine te servește, cum te servește. Degeaba furnizezi cea mai sofisticată mâncare, dacă nu ai zâmbete, dacă nu toată lumea e într-o bună dispoziție, dacă restaurantul în totalitatea lui nu oferă prestanță. Îmi place să fac din fiecare seară un eveniment special.

Ce te-a facut să renunți la ideea de a manageria un restaurant?

Era un local foarte mare, iar pe partea de management eram singură. Era prea mult pentru mine. Plăteam o chirie exagerată, taxe foarte multe, la un moment dat…Știi cum se întâmplă, sunt perioade bune, perioade mai puțin bune, când faci bani, acoperi perioade când nu faci bani și nu era o balanță care era de partea mea. Plus foarte multă muncă. De acolo am învățat că, de fapt, munca multă nu înseamnă neaparat bani mulți. Mi-am propus să lucrez inteligent, nu neaparat fizic, pentru că trebuie să admit că lucram fizic foarte mult.

Așa a fost înființată Vinoteque…

Am deschis afacerea în august 2013 și ideea mi-a venit din dorința de a crea un loc prietenos unde să socializezi cu oamenii. Dacă ar exista meseria de observat oameni, eu aș alege-o (râde).
Îmi place cum sună ideea de bar de vinuri, sună interesant, vreau sa mă îmbrac frumos în fiecare seară, să povestesc cu oamenii, plus îmi place vinul, știi cum e, la un moment dat toate lucrurile se leagă în viață. Eu am terminat Turism, dar mi-am dat licența pe vinurile din țară – “Drumurile vinurilor în România”, plus că acumulasem experiență de la restaurant, știam ce preferă englezii, am învățat câteva chestii de-a lungul timpului legate de vin care m-au ajutat.

Știam că nu o să fie ușor, pentru că, în general englezii beau bere, dar știam că ei vor să iasă în evidență, să își impresioneze partenera, vor să dea dovadă de oameni rafinați, poate sunt, poate nu sunt… Zona este foarte bună și mi-am imaginat că o să prindă și … prinde. Încet, dar sigur!

Mi-am dorit oamenii care termină lucrul, pentru că suntem foarte aproape de stație, să intre și să se relaxeze la un pahar de vin. Să fac un fel de punct de întâlnire, de experiență socială, voiam să fac în așa fel încât oamenii care vin să nu fie ocupați cu telefonul, ci să vorbească, să interacționeze. Chiar intenționez să scriu un semn “nu avem wireless, vorbiți între voi” (râde). Mereu fac în așa fel încat să îi provoc la o mică discuție și plec, îi las apoi să discute între ei, să se simtă bine, să se cunoască, să se împrietenească. Sau încep discuții despre vinurile pe care le servim și încep să vorbesc mai tare, să atrag atenția mai multor persoane din jur și uite așa se creează o atmosferă de un anumit gen și lumea împărtășește opinii, iar interacțiunea este garantată. Plus că încep să le povestesc despre ce fel de brânzeturi merg cu anumite tipuri de vin și le ofer să deguste, schimbăm păreri, gusturi și văd cum le place.

Câți oameni fac parte din “povestea” Vinoteque?

Mulți au fost, puțini au rămas (râde). Lucrurile se întâmplă cum vrei tu, doar că trebuie să înveți să aștepți. Și asta se aplică, în general, cu lucrurile de calitate. Acesta este businessul meu și este și jobul meu, asta înseamnă că eu sunt aici în fiecare zi să îl cresc bine și să mă bucur de el. Lucrez alături de două fete – Diana – o româncă foarte charismatică și dedicată, am simțit conexiunea cu ea imediat ce am văzut-o și Lili, locuiște în zonă, este englezoaică, iar cu ea la fel a fost, am simțit vibrația dintre noi aproape instant. Este foarte important acest aspect, cred că am simțul acesta în ce privește oamenii, îmi dau seama dacă vom colabora sau nu bine împreună.

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

După 9 luni de la lansare, răspunsul businessului te mulțumește?

Chiar îmi spunea cineva că este foarte personal locul acesta și da, cine vine aici, se întoarce. Îmi place în Vinoteque să ofer omului o experientă unică.
Da, mă mulțumeste foarte mult. Și, chiar dacă nu mereu este plin de clienți, am deja clientelă fidelă, persoane care vin în fiecare zi, nu neaparat să bea mult, ci să se bucure de ceva, să socializeze, să se simtă bine, am creat numeroase conexiuni între oameni. Aș vrea în viitorul apropiat să deschid un al doilea loc de genul acesta, să merg înspre centrul Londrei, dar asta poate la anul. În fiecare zi schimb câte puțin în acest loc, să îl aduc mai aproape de ceea ce îmi doresc.

Până în prezent ce simți că ai învățat din parcursul tău în afaceri?

Am învățat că trebuie să îți respecți cuvântul și să fii mereu la timp cu orice zici că o să faci. Promisiunea să fie promisiune. Am învățat că primează calitatea, dacă oferi produse calitative trebuie să îți iasa mereu. Tot timpul există o soluție pentru orice problemă, nu există că nu se poate în gândirea mea și în business-ul meu. Și cred în perseverență. Nu te descuraja niciodată; nu merge, gândește-te la altceva, visează mare, cât mai mare, dar realist.
Englezii își plănuiesc deja vacanța de anul viitor. Ceea ce este foarte bine. Dacă te gândești de astăzi pentru mâine, o să meargă astăzi și mâine, dar mâine nu o să mai meargă pentru poimâine.

Larisa Noaca (10)

Ce definiție are succesul pentru tine?

Să rămâi om, nu o să încep acum să zic mai multe despre să nu uiți de unde ai plecat, dar da, e bine să nu uiți. Și să înveți tot timpul, de la alții, de la tine și mereu să te gândești și să vii cu ceva nou. Vreau să creez un brand al calității, nu neaparat să fiu asociată doar cu această afacere, ci lumea să știe că tot ce e semnat de mine este un produs, un serviciu de calitate.

 

Autor și fotografie Daniela Vițelaru

Lasă un răspuns