Marea Britanie: Liga Studenților Români din Străinătate și noua viziune a societății românești de mâine

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Aproximativ 150 de participanți – 7 speakeri, 35 de mentori, 80 de beneficiari ai proiectului și alți invitați împreună cu membrii LSRS Marea Britanie au fost prezenți în data de 29 martie, la Institutul Cultural Român din Londra (clădirea Ambasadei României), pentru a lua parte la cea de a doua ediție a evenimentului LSRS UK Speed-Networking, parte a LSRS Mentorship Scheme.

Acest program de e-mentoring va continua pe o perioadă de 6 luni, încheindu-se cu o ceremonie de premiere la data de 4 octombrie 2014, ce va avea loc la House of Commons la invitația lui Rt. Hon. Keith Vaz, adresată la evenimentul de la sfârșitul lunii martie.

Evenimentul de Speed-Networking își propune să faciliteze crearea unui cadru care să ofere șansa unui schimb de experiență profesională, între profesioniști români din 8 domenii (Business & Economie, IT, Medicină, Drept, Jurnalism & Comunicare, Mediul Academic, Administrație & Diplomație și Arte & Cultură) și studenți români din Marea Britanie.

De asemenea, ”încercăm prin intermediul evenimentului organizat să-i ajutăm pe prietenii noștri britanici să descopere și, la fel de important, să ne reamintim nouă că există numeroase și diferite perspective de a vedea România”, a declarat Andrei Ioan Stan, coordonatorul LSRS UK.

Evenimentul a debutat cu ceremonia de deschidere, urmată de două paneluri de discuții. Primul dintre acestea a abordat subiectul “mobilității internaționale a comunității românești în contextul afirmațiilor conform cărora România este tigrul economic est-european”.

LSRS-colaj

E.S. Dr. Ion Jinga, Ambasadorul României în Marea Britanie, împreună cu Rt. Hon. Keith Vaz, fost Ministru pentru Europa și actual MP, și Shreya Paudel, International Students’ Officer al National Students Union UK, au împărtășit audienței gândurile lor pe această temă.

În cadrul discursului său, ambasadorul Dr. Ion Jinga, a prezentat performanțele economice ale României din ultimul an, importanța mobilității profesionale în contextul oportunităților la nivel global – menționând campania negativă a presei britanice față de comunitatea românească și a vorbit despre rolul diplomației într-o lume dominată de interconectivitate și interacțiune: „Diplomația se bazează pe obiective clare, cunoștințe, experiență și un gram de talent. Diplomații buni, nu confundă informația cu analiza sau analiza cu judecata. Un bun diplomat ar trebui să fie capabil să-și urmeze chemarea și să își susțină ideile, deoarece mai puternică decât sângele și banii este puterea ideii. ”

LSRS mentorship44

Rt Hon Keith Vaz, MP, și-a exprimat satisfacția de a se adresa comunității studenților români din Marea Britanie, o comunitate pe care o apreciază, conform spuselor sale.
Acesta a subliniat căile nedrepte prin care comunitatea românească a fost confruntată în problema imigrației și și-a exprimat admirația pentru modul în care comunitatea reușește să se integreze în societatea britanică, menționând, de asemenea, că “am convingerea că cele mai grele momente au trecut. Imigrația este benefică acestei țări [n.r. Marea Britanie] și libertatea de mișcare este de o importanță critică și nimeni nu ar trebui să le spună studenților si imigranților români că nu sunt bine-veniți în Marea Britanie.”

Un alt speaker invitat, Shreya Paudel, noul NUS International Students Officer, a menționat că ”Uniunea Națională a Studenților din Marea Britanie sprijină pe deplin drepturile tuturor imigranților, inclusiv ale studenților români. Îi vom sprijini pe studenții români și dreptul lor la liberă circulație în UE și Marea Britanie. Ne luăm angajamentul de a colabora cu studenții români în viitorul apropiat.”

Cel de-al doilea panel a avut ca temă principală experiența profesională a speakerilor implicați: Adrian Cojocaru, director de Resurse Umane al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Dorian Branea, director al Institutului Cultural Român din Londra, Dr. Felicia Buruiană, medic specialist și trainer în Obstetrică și Ginecologie, Spitalul Lister și Dana Denis-Smith, fondatorul și CEO Obelisk. Evenimentul a continuat cu o serie de discuții legate de carieră în formatul „mese rotunde”, în cadrul cărora participanții au putut beneficia de o abordare interdisciplinară.
În final, a avut loc sesiunea de speed-networking pe categorii profesionale între mentori și studenți, în încercarea de a crea perechile potrivite de mentor-student.

LSRS mentorship6

LSRS mentorship3

Andrei Ioan Stan a încheiat discursul său spunând: „Credem că nu ar fi naiv din partea noastră să–i considerăm pe mentorii aflați alături de noi ca fiind intermediari ai comunității, iar pe studenți pietre de temelie ale unei Românii ideale.”

LSRS mentorship41

LSRS mentorship38

A fost o onoare să iau parte la crearea unui astfel de eveniment, conceput special pentru a răspunde nevoilor profesionale ale studenților români aflați la începutul carierei. A fost o plăcere și o mulțumire să vedem atât de mulți studenți și profesioniști români la evenimentul nostru, beneficiind de program și dezvăluind partea pozitivă a comunității românești din Marea Britanie. Astfel de momente te determină să mergi mai departe și îți oferă încrederea că schimbarea în bine este realizabilă și că acest lucru merită efortul”, a declarat Andrei Dincă, coordonator adjunct al LSRS UK.

LSRS mentorship21

LSRS mentorship7

LSRS promovează inițiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanți de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă față de perspectivele reorientării lor spre țară.
Obiectivul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini contribuția lor la dezvoltarea României. LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică și echidistantă.

Departamentul de Comunicare LSRS UK

 

Autor și fotografie: Daniela Vițelaru

Lasă un răspuns