Cioc-cioc… Ocupat!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Am intrat în sala de teatru având o cu totul altă viziune despre ce urma să vină. Știți…acele imagini fabricate de mintea umană care anticipează anumite situații…. Un loc mic, decorat cu numeroase elemente care să arate un cadru mizer… Dumnezeule, pentru câteva secundă parcă intrasem într-un fel de transă, vedeam câmpurile de țigani din țară, corturile și jegul macabru în care locuiau ei. Mi-au venit pe șira spinării fiori reci îmbinați cu dezgust. Am reflectat timp de câteva secunde dacă să rămân sau nu, era totuși o atmosferă pe care nu vroiam să o revăd. Nu din nou…

Da, titlul piesei spune tot, îmi vine să râd…. Țiganii ocupă abuziv locuri, și le atribuie ca și cum ar fi ale lor. Era clar că aveam de-a face cu piesă despre stereotipuri. Fata care începuse să cânte pe scenă “Rule Britannia” mi-a introdus o așa stare de spirit…mi-am propus imediat să mai rămân. A meritat!

Ironic sau nu, totul începe mereu de la un articol în Daily Mail. Mulți români care trăiesc în Marea Britanie îl numesc Daily Fail, tocmai pentru că a eșuat în nenumărate cazuri să furnizeze știri care să reflecte informații corecte despre România și oamenii ei. Furia românilor și a țiganilor pe acest tabloid este evidentă în piesa „Occupied” de Carla Grauls.

Motivați de dorința de apartenență, doi imigranți români, Andreea și Alex, răpesc un englez pentru a-i învăța cum să fie englezi (English Life). Situată într-o toaletă publică victoriană în paragină, piesa “Ocupat” este o comedie neagră despre criza de identitate și chinul unui nou început.
Sala s-a umplut dintr-o dată de sunetul puternic al cântecului patriotic, intonat cu disperare și dispreț de Andreea – personajul feminin care a contribuit la răpirea englezului.

Background Josie Dunn (Andrea) and front Joe Marsh (Tom) in Occupied at Theatre503 Photographer Anna Kacprzyk (1)

„Rule Britannia, Britannia rule the waves

Britons never will be slaves… ”

Din baie iese Alex, cu Daily Mail în mână și, fluturându-l în vânt enervat, urlă cât îl țin plămânii “Românii în Londra! Imigranții invadează Marea Britanie. Andreea! Să sărbătorim”.

Tom, englezul răpit, este legat la mâini și la picioare, cu un căluș în gură. Pereții toaletei sunt acoperiți aproape în întregime, de articole cu românii din ziare precum The Sun și Daily Mail.

Isteria invaziei este un fenomen care a cuprins tabloidele engleze încă din 2007, odată cu intrarea României in Uniunea Europeană. Titluri mari, denigrante, injuste, au curs și atunci în defavoarea României, similar cu ce s-a întâmplat pe 1 ianuarie 2014, odată cu ridicarea restricțiilor pe piața muncii.

Piesa curge armonios, cu detalii atent documentate despre ambele națiuni. Frustrarea comunismului dă personajului român masculin, Alex, o personalitate puternică, iar dezvăluirea amintirilor face o parte din public să priceapă mai bine urmele lăsate de istorie. Deznodământul piesei nu este anticipat, dar este studiat. O întreagă psihologie a individului intervine să facă din piesa de teatru un real succes, într-un final pe care nu îl prevezi sub nici o formă. Actorii, inspirat aleși – Mark Conway (Alex), Josie Dunn (Andreea), Fiz Marcus (Elena, persoana fără adăpost care apare sporadic) și Joe Marsh (Tom) – m-au trimis, cu puternic impact, înapoi în timp, dar la sfârșit de piesă, m-au trezit la realitate.

occupied-editat

Acceptarea identității sau negarea mentalității sunt lucruri individuale, iar reușita sau eșecul derivă din modul în care le abordăm. La final…mi-am șters o lacrimă.

***

Tom, englezul
“Un oraș pe litoralul din nord-vest. Parcuri de distracții, călării cu ponei, columbofili,
travestiți, dependenți de heroină, sex shop-uri, burlaci și burlăcițe, oameni îmbătându-se și bătându-se pe stradă, trăgându-și-o ca iepurii. Blackpool. De acolo sunt eu. Mama obișnuia să spună că e ceva cu aerul de mare care îi înnebunește pe oameni și îi tranformă în niște lunatici. Se distrează sărind de pe blocuri, inclusiv unul care odată ținea steagul britanic în timp ce cădea. În câțiva ani nu o să mai fie
nimic aici. Toți se vor fi dus la naiba prin Spania, pe un bilet ieftin de avion,
pentru a începe o nouă viață de stat la plajă și sangria. (…) Bărbați cu draci
și capuri de schelet pe brațe, cu tatuaje “I love mum” (O iubesc pe mama),
inimi și săgeți și belele de-a lungul vieții. Fete în nimic altceva decât o pereche
de pantaloni și un sutien care așteaptă în afara cluburilor de striptease, la sub
zero grade. Nu e scris nimic în stelele lor. Localitatea se dărâmă, nu are viitor.

(…) Viața englezească? Îți zic eu totul despre viața englezească. E ca o frânghie
care se strânge din ce în ce mai mult în jurul tău. Nu i-aș dori-o nimănui. (…)”

Alex, țiganul

Gloanțe. Oameni ascunzându-se. Soldați mărșăluind pe străzi. Tata vine acasă cu sânge pe mâini. E îmbrăcat în uniformă. O aud pe mama zicându-I că femeia oricum nu vroia băiatul, că avea prea mulți copii. Glonțul n-a fost menit nici o clipă pentru el. Tatăl meu lăsase trupul copilului pe treptele mamei sale. Băiatul era prietenul meu. Mircea. Tatăl meu nu mai ucisese pe nimeni înainte. Nu îi spune lui Alex, îi zice mama.

Mama avea comunismul în sânge. Era lider de partid la fabrică. Peste noapte, o găsesc în cadă. Tăiată la mâini. Moartă.

M-ai întrebat ce văd în 1989 și uite îți spun acum: a fost o revoluție ratată. Tot săraci
suntem. Orice cale de scăpare vedem, ne ținem de ea (…) “

L-R Josie Dunn (Andrea), Joe Marsh (Tom) and Mark Conway (Alex) in Occupied at Theatre503 Photographer Anna Kacprzyk

***

“Tocmai ce venisem în 2007 din România, într-o Mare Britanie încleștată de isteria invaziei est-europenilor. Era peste tot (mă rog, în ziarul The Sun și Daily Mail). Am auzit mai multe povești despre est-europenii care ocupau mici părți ale Londrei: o toaletă cu “super facilități” din zona Hackney, un șopron de grădină, o familie ocupând o casă în timp ce proprietarii erau plecați în vacanță. În majoritatea articolelor exista însă ceva amiabil în ceea ce îi privea pe români, începând cu bărbatul care s-a prezentat cu numele femeii care deținea șopronul în care el locuia ilegal și până la familia care a oferit proprietarei o cană de ceai când aceasta s-a întors din vacanță (membri ai familiei purtând desemenea haine de-ale ei). Era o comedie, însă oarecum profund întunecată.

Am început să scriu “Occupied” bazându-mă pe propriile experiențe despre
imigrație și timpul petrecut în România. Sunt foarte încântată că “Occupied” a fost
selecționată să facă parte din festivalul de teatru Labfest. Echipa de actori
împreună cu Anna Mors, regizorul, chiar i-au dat viață, făcând piesa mai amuzantă
decât mi-aș fi imaginat-o vreodată”. (Carla Grauls)

 

Autor: Daniela Vițelaru. Fotografie: Anna Kacprzyk

Lasă un răspuns