Scriitorul Bogdan Suceavă aduce povestea Mirunei…la Londra

bogdan suceava 6
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Pe Bogdan Suceavă l-am cunoscut la lansarea de carte “Miruna, o poveste” care a avut loc la Londra în luna mai 2014. Nu știu dacă a fost vocea blândă, povestirile cu tâlc, privirea pătrunzătoare sau toate împreună, cert este că publicul din sală părea fermecat de prezența sa. Timp de o oră și jumătate, autorul român rezident în California, ne-a fost ghidul unei călătorii imaginare între două dimensiuni diferite. Am aflat așadar despre originea tradiției românești de a nu începe nimic marțea și despre arhaicul cuvânt “ghidie”, alături de alte curiozități pe care le veți putea descoperi în cea mai recentă operă a sa. Spre marea și plăcuta mea surprindere, Bogdan Suceavă nu se încadrează în stereotipul matematicienilor severi, foarte serioși și laconici în exprimare. Cu zâmbetul pe buze, ne-a confesat că a dedicat 12 ani pentru “Miruna, o poveste” și că intenția sa a fost de a rămâne onest amintirilor narate.
Timpul acordat romanului se datorează în mare parte și faptului că Bogdan Suceavă este profesor la California State University din Fullerton, iar principiul de muncă al acestuia e că matematica și literatura trebuie să fie separate și ținute la distanță. De ce? Pentru că fiecare proiect necesită 100% concentrare, iar Suceavă crede în perseverență și răbdare.

Ce v-a inspirat să scrieți „Miruna, o poveste?” Cât este de fină granița dintre realitate și ficțiune?

La început a fost dorința de a descrie lumea în care am crescut. Apoi, într-o fază mai elaborată a acestui roman, mi s-a părut interesantă ideea de a scrie o narațiune care să împrumute tonul și temele unui basm tradițional. Atunci când am auzit prima dată (de la Mircea Cărtărescu la începutul anilor ‘90) despre literatura lui Milorad Pavić, m-am gândit că s-ar putea scrie literatură solidă pe baza materialului oferit de lumea sud-est europeană, cu tot riscul de a lucra cu elemente literare foarte specifice. Mi-am dorit să pot converti o parte din istoria familie mele într-un text cu aură de cronică, unde să fie incorporate aventurile străbunicului meu în războiul ruso-româno-turc de la 1877, apoi întâmplările prin care a trecut bunicul meu, care s-a aflat la Mărăști în 1917, și care să redea într-o atmosferă condensată istoria unui întreg veac, din perspectiva unor oameni care au trăit la marginea geografică a României, în acele sate dinspre munte care sunt cu totul altceva decât București sau decât oricare alt oraș. Pentru un roman-în-formă-de-basm, raportul cu realitatea avea să fie complicat: oare cine ar crede că un cioban chiar s-a preschimbat în lup, așa cum se povestește în Miruna? Miza romanului e așadar descrierea procesului prin care realitatea se convertea în basm, în contextul societății tradiționale.

Ce povestire din copilărie v-a marcat? Aveți vreo istorioară preferată?

Da, sigur! Basmul cu F.C. Argeș câștigând campionatul de fotbal al României la finele anilor șaptezeci și ajungând să fie eliminată din Cupa Campionilor Europeni de echipa care avea să câștige trofeul, Nottingham Forest. Sună a anecdotă, dar pentru mine (aveam vreo nouă ani), pentru cei din generația mea, episodul acela a avut magnitudinea unei epopei eroice, căci l-am văzut pe David dând piept cu Goliat. Am căpătat curaj și am început să cred că lucruri extraordinare pot fi realizate construind de pe plan local.

Vorbiți-ne mai multe despre personajele acestui roman și cum au luat ele naștere.

Bunica mi-a povestit despre participarea bunicului meu în primul război mondial. Între comorile de familie care au ajuns la mine se află și medalia pe care bunicul meu a primit-o pentru participarea lui în război. Cum aș fi putut să am o asemenea moștenire de familie și să nu povestesc despre ea? Și mai e ceva. Elisabeta Rizea (care a fost verișoară a bunicii mele și cu care am avut ocazia în decursul anilor să discut foarte mult) mi-a sugerat în vara lui 1997 să dezvălui cât de mult se poate despre cum a fost în România. Acestea au fost câteva dintre motivațiile foarte personale care stau la rădăcina romanului Miruna, o poveste.

bogdan suceava 1

Cum este să descrii „o poveste” plasată în spațiu românesc, din California?

Niciodată nu e ușor, pentru că există riscul îndepărtării. Cred că e extrem de important să discuți cu editorii despre proiectele tale, să ai o bună comunicare cu cei care te ajută să produci cartea vie. Miruna, o poveste l-a avut ca redactor pe Răzvan Petrescu, la editura Curtea Veche, iar editor a fost Grigore Arsene. Am o colaborare excelentă și cu echipa de la Polirom, unde în decursul anilor am discutat mult cu Lucian Dan Teodorovici. În 2013 am avut parte de o colaborare excelentă cu redactorul de carte Giuliano Sfichi, atunci când am pregătit Memorii din biblioteca ideală. Secretul meu e că am norocul de a lucra cu editori foarte buni. Fără ei munca mea literară n-ar însemna mare lucru.

”Venea din timpul diez” este un roman inspirat de impactul creat de căderea dictaturii Ceaușescu. Sunt evenimentele sociale și politice din România o sursa de inspirație și în continuare?

Categoric da! Îmi propun să lucrez în principal cu material inspirat de evenimente și fapte din spațiul geografic care ar corespunde României și Moldovei de azi. Am scris un singur roman a cărui acțiune se petrece în altă parte, Vincent nemuritorul, publicat la Curtea Veche, în 2008; acțiunea lui se petrece în anul 2036 în California. Dar ceea ce mă interesează cel mai mult e să scriu despre realitatea românească.

bogdan suceava 2

Ați plecat inițial în America pentru a vă continua studiile. Ce anume v-a determinat să vă stabiliți acolo?

Am avut norocul foarte devreme, de la 13 ani, să-mi doresc să devin matematician. Asta în primul rând pentru că matematica era singurul domeniu în care nimeni nu se băga să dea indicații (politice sau de un alt fel). Apoi, după ce am urmat 12 ani de cursuri la nivel universitar, atât la București cât și în Michigan, am avut convingerea că pot să-mi fac meseria foarte bine în mediul academic din sistemul Cal State, care e foarte bine gândit și servește scopului academic pentru care este creat. Căutam un post unde să predau cursuri de specialitate în domeniul geometriei și unde să interacționez mult cu studenții nord-americani. După 12 ani în California, dacă tragem linie și adunăm, simt că m-am potrivit bine universității: am publicat lucrări de cercetare cu studenții de aici, i-am ajutat pe unii dintre ei să continue studii doctorale și să se găsească pe sine, ca matematicieni, iar universitatea a răspuns extrem de pozitiv tuturor inițiativelor mele.

bogdan suceava 3

Literatură și matematică … Pe care ați descoperit-o prima și ce echilibru există între acestea?

Pentru mine, întâlnirea cu matematica a fost o experienţă structural diferită de cea a altor matematicieni. E posibil ca diferenţa să fi fost făcută de contextul cultural (iar nu cel politic) al unei asemenea alegeri personale în România anilor optzeci, în condiţiile societăţii de atunci. Poate îndelungata coabitare cu gândirea de tip literar a făcut ca opţiunea de a face matematică să devină, în timp, şi o experienţă literară, demnă de a fi povestită. E vorba despre o perspectivă literară aflată pe acelaşi plan cu experienţa personală a celui care se întâmplă să fie martor al unui eveniment important. Dacă eşti martor, e firesc să povesteşti ceea ce ai văzut şi e firesc să îţi pui problema convertirii textului într-un fel de istorie. Ca să răspund întrebării tale: le-am descoperit pe amândouă foarte devreme și am lucrat la diverse proiecte în același timp, în ambele domenii.

bogdan suceava 4

De-a lungul anilor ați obținut foarte multe realizări atât în cariera de matematician, cât și în cea de scriitor. Ce înseamnă pentru dumneavoastră succesul?

Singura formă de succes care mă interesează cu adevărat este momentul când înțeleg ceva dificil, și când ajung să comunic această dificultate, eventual și descifrarea ei. Există un succes interior, o formă de autoevaluare la care ajungi atunci când te confrunți cu o problemă serioasă. Nu știu dacă mă intresează ce se spune, nu mă intreresează cronicile, deși recunosc că în trecut eram nerăbdător să aflu ce se scrie despre lucrările mele. Îmi fac plăcere interacțiunile cu cei care mi-au citit textele și care-mi scriu; nu cred că am lăsat vreun mesaj fără răspuns, oricât de ocupat aș fi fost. Îmi plac contactele directe, dialogul onest, neintermediat. Nu-mi plac minciunile politicoase. Nu-mi plec laudele fără de lectură. Nu mă interesează politicienii și nu-mi propun să le las lor amintiri frumoase. Pentru mine cel mai mare succes e să interacționez cu oameni tineri și să le ofer, fie prin textele mele, fie prin matematica pe care le-o predau, ceva ce ei caută, ceva care îi face să viseze și să se împlinească.

bogdan suceava 5

Două dintre romanele dumneavoastră “Venea din timpul diez” și “Miruna, o poveste” au fost traduse și în engleză. E greu pentru un scriitor român să se facă remarcat în afara granițelor României?

Da, cred că e foarte dificil, pentru că realitatea românească trecută e diferită de lumea Vestului și orice poveste despre ea implică cerința ca cititorul să fie dispus să afle și altceva decât ceea ce deja știe. Asta deja restrânge potențiala audiență.

bogdan suceava 6

La ce lucrați în prezent și cu ce vă veți surprinde cititorii pe viitor?

În vara lui 2014 vor fi numai proiecte legate de matematică. Lucrez cu intervale de timp foarte mari, pentru că fiecare dintre proiectele mele necesită mult timp. Am mai multe proiecte în lucru, revin mereu la ele și le pregătesc de parcă fiecare dintre ele ar fi un examen esențial, deși anii de școală au rămas cu mult în urmă.

 

Autor: Laura Sili. Fotografie: Institutul Cultural Roman

Lasă un răspuns