Elena Rees: “Când eram copil citeam Oliver Twist și așa visam să mă plimb pe malul Tamisei. Chiar dacă era oribilă descrirerea, eu tot visam să ajung acolo”

Elena Rees (1)
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

A ajuns în Marea Britanie în noiembrie 2003, după 8 ani în învățământ și după toate specializările pe profil luate cu brio. Acasă, traiul nu era foarte strălucit, salariile nu permiteau o viață relaxată, iar ea avea doi copii pe care îi creștea singură.

De profesie învățătoare, a absolvit și Facultatea de Drept, în România, însă nu a practicat. Când a venit în Marea Britanie studiile pe care le făcuse nu aveau nicio valoare, iar faptul că fusese învățătoare nu îi folosea la nimic pentru că nivelul de limbă engleză nu era avansat pentru a preda în UK.

Numeroase persoane i-au recomandat o slujbă în curățenie, ea a ales să lucreze la un restaurant. Din primii bani și-a plătit un curs de book keeping. „M-am gândit așa: Londra, capitala internațională a banilor. Dacă voi studia ceva în domeniul finanțelor, oricând voi avea un job”, își aminteste Elena Rees. A găsit apoi o slujbă de birou în orașul Oxford și acolo a învățat foarte multe, și-a îmbunătățit inclusiv nivelul de engleză. A mers mai departe cu studiul contabilității devenind în scurt timp contabil autorizat. La scurt timp a deschis prima afacere, în 2007, un birou de consultanță, dar pentru că era prea solicitant și avea copilul mic de crescut, a decis să renunțe după doi ani de activitate.  

În 2012 a deschis o altă firmă de consultanță, de fapt sunt trei sub aceeași umbrelă. Are mulți angajați români, susține că e bine „să dăm românilor de lucru”. În cadrul firmelor pe care le deține are o diviziune care se ocupă de recrutare studenți pentru colegii sau universități și cursuri de calificare. Are contract și cu Job Center și oferă consultanță în special pentru români, pentru a se specializa și a-și găsi locuri de muncă mai bune.

„Sunt foarte supărată pe românii care rămân la un nivel foarte jos pentru că e sigur, e frumos sau pur și simplu nu vor să iasă din zona de confort”, mărturisește Elena Rees.

Elena Rees (1)

Care sunt cursurile cele mai dorite de către români?

Foarte mulți s-au înscris în anii trecuți la Higher National Diploma (HND) – Business Management, Health and Social Care, Travel and Tourism. Aceste cursuri HND sunt pentru studenți maturi, care lucrează, și e de ajuns să aibă experiență de lucru. Poate unii au terminat 8 clase in România și ei sunt foarte buni, dar nu au mai avut timp să meargă la școală sau cine știe ce conjunctură au avut. Dar, dacă au experiență în muncă aici în UK de minim 5 ani, pot merge să frecventeze aceste cursuri. Sunt echivalentul cursurilor de universitate, pentru studenți maturi, care nu au calificări dinainte, un fel de cursuri vocaționale – vocational course. Cursurile sunt finanțate de guvern, deci trebuie să fie cetățeni din Uniunea Europeană. Angajații mei toți sunt studenți la universitate, am încercat mereu să găsesc ce e mai bun în ei, am încercat să le găsesc o poziție în compania mea, dar să aibă și timp să studieze. Îmi doresc foarte, foarte mult să aud despre români că au joburi diferite. Cel mai mare coșmar al meu este când femeile sunt cleaner și bărbații lucrează în construcții, la un nivel foarte mic.

 

Cum a fost parcursul tău în societatea engleză?

 

Mi-am găsit de muncă imediat, nu a fost cum am crezut, apoi am lucrat ca ospătar într-un restaurant și a fost foarte bine atunci. Am fost norocoasă în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă. Am avut avantajul că vorbeam engleza deja și știam să mă adaptez. La început, am coborât foarte mult sub nivelul meu. Am găsit, la un moment dat, un anunț pentru postul de secretară la o companie în Oxford și am făcut naveta din Londra. Acolo am învățat foarte multe și mi-am dat seama că trebuie să studiez ceva în domeniul finanțelor. Am fost ajutată mereu, dar nu de români.

Timp de patru ani și jumătate nu mi-am văzut copiii deloc. Am fost mamă prin corespondență sau la telefon. Când am plecat din România, băiatul avea 9 ani și fetița 1 an. Fetița nici nu mă cunoștea foarte bine și băiatul plângea mereu să vin acasă, că nu îi trebuie nimic, nici jucării, doar să vin acasă. Dar, m-am gândit pe termen lung, pentru că acasă nu aveam nici un viitor. Copiii au fost în siguranță cu mama mea la Iași. Nu mi-am imaginat că vor fi patru ani și jumătate, m-am gândit că va fi vorba de un an, doi, după care m-aș fi întors înapoi la copii. Aici situația a fost alta, mi-am zis că, după ce m-am chinuit puțin, mai aștept puțin, se dă drumul la vize și îmi aduc copiii. Băiatul a ajuns aici cu primul transport care a venit din România în ianuarie 2007, iar fetița a venit câteva luni mai târziu, în iunie.

Parcursul meu în societate a fost comod, în sensul că, de când am venit mi-am văzut de treabă, am respectat legile și regulile, am învățat despre tradițiile și cultura lor, am încercat să mă integrez. Românii au tendința de a aștepta de la cei din jurul lor să se comporte cum ar vrea ei, dar societatea este diferită, ei trebuie să încerce să se adapteze, nu să îi schimbe pe ceilalți. Ai venit în țara lor, le respecți regulile și apoi vei fi tratat ca și ceilalți. Îi sfătuiesc pe toți, când vin să învețe limba, regulile lor de bun simț – „Te rog” și „Mulțumesc” sunt folosite mai puțin în România. Vorbim de lumea civilizată, nu știu, la noi încă lipsește multă educație, respect.

De ce ai ales UK?

Elena Rees (2)

De când eram mică îmi doream să ajung în UK. Citeam cărți, îmi imaginam peisajele, chiar ploaia. Când eram copil citeam Oliver Twist și așa visam să mă plimb pe malul Tamisei. Chiar dacă era oribilă descrierea, eu tot visam să ajung acolo. Învățam engleză la școală, mergeam la olimpiade. A fost visul meu să ajung in Anglia și aici am rămas de când am venit. În plus acum, copiii mei sunt aici, soțul este englez, m-am căsătorit și nu am nicio intenție să mă reîntorc în România. Aici mi s-a oferit posibilitatea să mă împlinesc ca persoană, cariera mea este în punctul cel mai înalt acum și aici mă simt ca acasă.

Crezi că este mai ușor să îți îndeplinești visurile în afara țării?

Momentan, da. În România dai bani să mergi la universitate, aici primești bani să mergi la universitate, ceea ce este total diferit. Societatea este alta. Aici, dacă ai ambiție și vrei să faci ceva, este imposibil să nu reușești. Eu sunt exemplul cel mai bun. Am venit cu un rând de haine. Am zis că stau puțin, să văd dacă îmi găsesc de lucru. Când am plecat eram învățătoare, mi-am luat concediu și am venit. Aveam salariu echivalentul a £60 de lire și, când am ajuns la cunoștințele care m-au găzduit, în următoarea zi mi-au zis – dacă vrei să mergi cu noi, uite poți să câștigi £50 pe zi – tocmai terminaseră ceva de văruit și era nevoie de curățenie. Eu care nu făcusem niciodată curățenie acasă la mine (râde), am mers – nu am să uit niciodată –, m-am gândit că eu trebuie să muncesc o lună aproape pentru banii aceștia, ca învățătoare în România. Știi ce implică să fii învățător – 30 de copii, pe care trebuie să îi ghidezi, să îi ajuți, să îi înveți. Mi s-a părut foarte ușor să îmi indeplinesc visurile. Mi-am imaginat că o să stau puțin, o să strâng niște bani, nu m-am gândit o secundă că o să stau atât de mult departe de copii. Dar, a trecut o săptămână, și încă una, am început cursurile. Mi-a fost foarte greu, am intrat în depresie. Eu am venit în UK în noiembrie si tatăl meu a murit in februarie, iar mama mea nici măcar nu mi-a spus pentru că știa că stau ilegal aici, că nu am cum să merg în România. Era tatăl meu vitreg, dar eu crescusem cu el și a fost foarte greu. Băiatul meu îmi spunea mereu „tu nu mă iubești, de aia nu vii acasă”. Mi se rupea inima, dar m-am gândit la ei pe termen lung. Băiatul e student la propery surveilling, va avea o calificare extraordinară când va termina, fetița este mai mult englezoaică decât româncă. A venit aici și nu știa să scrie sau să citească, iar în patru luni a ajuns să vorbească engleza foarte bine. Sunt foarte mândră de ei. E o realizare extraordinară. Pentru mine, fiind cadru didactic, vorbind despre diferențele dintre România și Anglia, mi s-a părut că aici e un sistem de învățământ fantastic. În România, noi învățăm mult și prost. Uneori, foarte mult, care nu va folosi niciodată.

Ce înseamnă succesul pentru tine?

Faptul că mi-am văzut copiii realizați. Când devii mamă, cel mai important succes îl măsori în ceea ce fac copiii. Succes este faptul că am copiii cu mine, putem să trăim o viață decentă, putem să mergem în excursii. Când am ajuns în UK, m-am gândit să obțin o calificare care să mă ajute să trăiesc modest. Chiar dacă afacerea mea avea sau nu potențial, când am început-o, nici măcar nu mi-am imaginat că va prospera la nivelul de acum. Am vrut să ofer ceva copiilor, am vrut să fiu propriul meu șef și am ajuns unde sunt acum. Dacă vreodată voi închide firma, pot să lucrez la orice companie, la orice oră din zi și din noapte. Visul meu este să-i văd bine pe copii. Prin ei îmi măsor succesul.

Dacă ai putea să-ți adresezi o întrebare, care ar fi aceea?

„Ți-a fost ușor?”. Aș întreba asta pentru că mi-a fost extrem de greu la început. Pentru că eram singură și cunoșteam câțiva români care nu-mi erau rude sau prieteni. Erau dimineți când plecam la ora 4 la muncă să pot economisi mai mulți bani, să trimit acasă. Mergeam două ore cu autobuzul. Cea mai bună prietenă a mea era o vulpe care mă aștepta. Pentru că lucram la restaurant, seara îi aduceam burgeri și carne, iar ea mă ducea înapoi la autobuz. A fost foarte greu pentru că pe vremea aia nu puteai să vorbești românește ca acum, erau controale în autobuz, vorbeam la telefon pe ascuns, era foarte scump să suni. Nu mergeam cu metroul. Salvam bani ca să pot telefona acasă.

Ce ai învățat de la englezi?

Elena Rees (3)

Multe. Sunt foarte corecți, foarte civilizați. Nu sunt mai deștepți ca noi, dar fac lucrurile așa cum trebuie, iar când au o regulă o respectă. Nu le place să meargă pe ocolișuri cum ne place nouă. Odată ce au spus un cuvânt sau au stabilit o regulă, nimeni nu se abate de la ea. Nu contează că e la un nivel mai înalt. Eu am fost acceptată cu brațele deschise, m-am integrat și mă simt mai mult de-a lor decât de-a noastră.

Cu toate că ești de mulți ani aici, o parte din viața ta ai trăit-o acasă. E ceva ce te face să te simți mândră că ești româncă?

Cred că doar educația pe care am primit-o. Eu am făcut școală adevărată în România, sunt generația veche. Am făcut liceul pedagogic și ni s-a oferit o viziune bună despre ce înseamnă viața. Motivul pentru care am plecat din România a fost acela că nu am putut să mă împlinesc ca persoană, să îmi creez o carieră. Poate că eram la momentul nepotrivit, în locul nepotrivit, dar, când am ajuns în aici, m-am simțit acasă.

 

Cât de mult îți lipsește România?

În ultimii 11 ani, am fost de trei, patru ori. Acum merg doar pentru că soțului meu îi place foarte tare acolo de când a început să viziteze, dar nu-mi lipsește România. Asta e o chestie care mă supără și pe mine uneori, dar nu îmi lipsește pentru că aici e locul unde m-am împlinit. Nu mă cheamă nimic înapoi. Vreau să păstreze copiii legătura cu România. Cine știe? Poate mai încolo vom merge mai des.

 

Autor: Anca Drăgulescu. Fotografie: Alexandru Radu Popescu, Daniel Ceapă