Radiografia unui oraș pe cale de dispariție: Bălan

balan2
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Într-o lume aflată în continuă mișcare, pe alocuri, timpul și evoluția capătă o altă dimensiune. În orașul Bălan (județul Harghita), populația scade, emigrează sau este lăsată în voie să înainteze către viitor, fără să i se întindă o mână de ajutor și fără să-i fie îndreptat vreun gând salvator.

Copii, câțiva bunici și prea puțini părinți reprezintă populația de azi a Bălanului, un oraș de la poalele munților Harghitei, despre care se spune că este unic și că este, în Europa, singurul centru de salvare a ursului brun. Într-un cadru aparent natural și sănătos situația devine îngrijorătoare pe măsură ce resursele naturale și cele economice scad, locuitorii părăsesc zona sau pier odată cu trecerea anilor. Din cei 16000 de locuitori, în prezent au mai rămas 5000, dintre care nu muncesc decât 250, iar condițiile de trai scad din ce în ce mai mult.

Până în anii `70, Bălan a fost parte din comuna Sândomenic, însă după ce a devenit oraș minier, teritoriul a început să se administreze independent. Astăzi, mina nu mai funcționează, industria, care deunăzi putea să susțină economia orașului, a încetat să mai existe, iar locuitorii fie au ales să emigreze, fie au rămas încercând să facă față grijilor zilei, cu cele mai mari eforturi. Din mărturii, Bălanul se întinde de la primul, la ultimul bloc, fiind o enclavă în satul Sândomenic, un Vatican aflat la baza muntelui Hășmașul Mare, un oraș din ce în ce mai sărac. Nostalgia prosperității din timpul comunismului a dispărut odată cu stoparea lucrărilor în mina de cupru, în anii 2000. Înainte, Bălanul era recunoscut pentru forța de muncă de care avea nevoie și pentru dinamismul orașului.

 

Când vecinii devin părinți/ Mai avem nevoie de copii?

De ani buni, România se confundă cu țara din care pleacă oricine poate, cât mai repede. Bălanul este unul dintre orașele-victimă ale curentului emigrației și, ca urmare, familiile se descompun din dorința de a avea o viață mai bună. Părinții sunt cei care aleg să muncească în străinătate luând cea mai simplă decizie, de a părăsi țara singuri, fără copii: „Unii au plecat și și-au lăsat copiii la Bălan, cu bunicii sau cu unul dintre membrii familiei, însă sunt și cazuri foarte triste pentru că alții și-au lăsat copiii cu vecinii.”, a spus Loredana Ivanov. (foto)

Nu numai că cei mici rămân alături de cei care doresc să le poarte de grijă, dar și parcursul lor educațional este compromis. Una dintre școli deja și-a închis porțile din lipsă de elevi și din imposibilitatea de a asigura încălzirea claselor, iar cealaltă întâmpină dificultăți în încercarea de a crea cadrul potrivit pentru o funcționare adecvată și de a oferi materialele școlare necesare.

After school” la Bălan

Termenul care denumește activitățile copiilor desfășurate după orele de școală a ajuns să fie la modă și în România. Cu toate acestea, nu poate fi adoptat de orice instituție școlară. În urmă cu trei ani, la Bălan, câțiva voluntari au inițiat un proiect destinat copiilor din oraș, prezentat ca o alternativă la provocările străzii pe care copiii le întâlnesc zi de zi. Așa s-a format ideea de a-i învăța pe cei mici ceva util prin intermediul activităților extrașcolare, care să le dezvolte abilitățile și cunoștințele prin: pictură pe sticlă, origami, artizanat, memorare de poezii și rezolvarea temelor.

Începutul a fost simplu deoarece implicarea inițiatorilor a fost mare: făceau voluntariat și aveau și câteva fonduri din care puteau cumpăra materialele de care aveau nevoie. În al doilea an, nemaiavând resurse, voluntarii veneau de acasă cu hârtie creponată, pixuri și acuarele. Apoi, au mai beneficiat de susținere din partea Mitropoliei, iar în prezent nu mai există susținere de nicăieri.

 

Vânzarea de icoane pentru susținerea copiilor

Cursurile desfășurate după-amiază i-au motivat pe copii reușind, printre altele, să învețe să picteze icoane pe sticlă. Din dorința de a contribui la continuitatea proiectului inițiat de voluntari și de a-i susține pe cei interesați, Loredana Ivanov (foto), născută în Bălan și stabilită în Marea Britanie, s-a oferit să vândă o parte din icoanele realizate de ei în cadrul Festivalului „Dor de casă” care s-a desfășurat în primăvara lui 2015, în Londra, iar din banii primiți să se achiziționeze vopsele, pensule, foiță de aur ca să reînceapă orele de pictură.

Neajunsurile nu cuprind doar lipsa materialelor și a personalului menit să-i supravegheze și să-i îndrume pe copii, ci și lipsa unui spațiu de lucru.

Balan

Echipă de fotbal antrenată de pompier

Orașul Bălan se poate mândri cu o echipă de juniori pasionați de fotbal, dar și cu un antrenor perseverent care crede în talentul celor mici. Până acum câțiva ani, au fost două echipe, grupa mică și grupa mare, care au rămas fără antrenor după ce fiul acestuia a fost acceptat de o echipă clujeană. Dorința și talentul copiilor i-au atras atenția unui voluntar, pompier de meserie, care face naveta ca să fie alături de copii și la antrenament, dar și pe parcursul campionatelor locale. Datorită donațiilor primite, copiii sunt fericiți că nu mai joacă fotbal în pantofii de școală, ci având un echipament sportiv. Satisfacția lor merge departe, îi încurajează să joace fotbal din ce în ce mai bine și să câștige meci după meci la campionatele locale.

Poate oricine

Dăruirea și ambiția copiilor nu-i lasă nepăsători pe cei din jurul lor care pot să se implice în cele două proiecte și, deși resursele sunt limitate, ideile sunt infinite. Astfel, se poate acționa din mai multe direcții, prin voluntariat, prin donarea de materiale necesare activităților sau cumpărând obiecte confecționate de copii și chiar prin încercarea de a scrie un proiect bun care să atragă resurse solide: „Atâta timp cât centrul funcționează, copiii au un loc cald. Dintr-o propoziție spun. La iarnă, să aibă un loc sănătos în care să stea. Și nu numai iarna, ci și vara, să facă activități frumoase și să fie ținuți departe de cele rele”, a adăugat Loredana Ivanov. (foto) Tot ea a spus că se dorește transparență și a subliniat că activitățile sunt non-profit, iar câștigul rezultat este folosit în cadrul cercului de mici artizani.

Echipa de fotbal poate fi susținută cu aplauze, dar și cu încurajări materiale, adică echipament sportiv: „Să fie susținuți încontinuu pentru că mingile se sparg, ghetele sunt personale, treningurile, șosetele, adidașii se uzează. Să încercăm să-i susținem, să nu fie ca o picătură într-un ocean. Să-i facem să se simtă importanți. Lucrându-se pe partea educațională, sportivă, creativă, să se dezvolte normal ca orice copil care are și finanțe, care vine dintr-o familie cu bani sau dintr-un oraș dezvoltat.”, a zis Loredana Ivanov.(foto)

Bălanul nu este un caz izolat

Orașul Bălan a cunoscut de-a lungul timpului apogeul și declinul, dar acum se confruntă cu singurătatea pe care i-o insuflă condiția sărăciei și a pieirii. Aici, nimeni nu cere ceva degeaba, ci în schimbul muncii sau a bucuriilor pe care le oferă, fie că sunt icoane sau cupe câștigate la competițiile sportive: „Dacă nu se implică nimeni cine știe ce Nicolae Iorga dispare, nu se știe niciodată ce Eminescu piere, nu se știe niciodată ce George Enescu nu se naște. Poate că el se naște, dar îl înghite societatea și sărăcia.”, a spus Loredana Ivanov. (foto)

Oricine are dreptul la o copilările modestă, dar care să fie construită cu satisfacții, cu jocuri care dezvoltă și nu care pun în primejdie, cu educație sănătoasă făcută de oameni implicați. Copiii nu sunt responsabili pentru grijile de mâine ale familiei, ci pentru propriul parcurs în viață. Să învățăm să ne pese de cei din jur!

Autor: Adelina M. Salomia. Fotografie: Daniela Vițelaru