Ruxandra Bușoiu: “Nu cred că poți să citești oamenii. Cred că poți să citești exact ce oamenii îți arată”

Ruxandra Busoiu (1)-min
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Cine este Ruxandra?

Ruxandra este o persoană care a terminat Psychology and Crime la Bradford University, este fiica a doi părinți iubitori care sunt în Constanța, este prietena mai multor persoane, cel puțin asta crede Ruxandra despre ea. (râde) Nu ești niciodată sigur de asta. Ruxandra vrea să creadă că este o persoană bună.

De ce ai putea să crezi că nu ești o persoană bună?

Când studiezi Psihologie și Criminalistică vezi foarte multe aspecte negative ale societății. La un moment dat gândești destul de negativ odată cu studiul tău și ai un dubiu dacă mai ești o persoană bună.

E dăunător, într-un fel. Să studiezi profilul acesta, îți mănâncă din suflet.

N-aș zice nu.

Te face să te îndoiești?

Cred că te face să crești într-un alt aspect al vieții personale. Nu te face să te îndoiești. Este normal să te îndoiești de tot ceea ce ai în viață pentru că dacă nu ne-am îndoi de ceea ce avem, n-am putea să explorăm mai departe ceea ce putem vedea în viitorul nostru. Într-un fel te obligă să explorezi mai departe, să mergi mai departe. Dacă vrei cu adevărat să înțelegi ceea ce înseamnă să fii o persoană bună, trebuie mai întâi să înțelegi ceea ce înseamnă să fii o persoană rea.

Te-ai gândit vreodată care sunt aspectele tale negative?

Nu aș putea spune că am un aspect negativ, care îmi sufocă sufletul, însă pot să zic că gândești ușor negativ atunci când studiezi. Ești mai precaut, ești puțin mai paranoic, dar nu într-un sens negativ, cât într-un sens care îți oferă câteodată avantaje în viață. Este o parte pozitivă care vine dintr-o parte negativă.

Pare un subiect foarte complicat. Ce te-a făcut să alegi domeniul acesta?

Tot timpul am fost interesată de oameni. Oamenii sunt cele mai frumoase lucruri pe care le poți studia. Sunt complecși, interesanți, imprevizibili. Sunt cel mai frumos subiect pe care ți-l poți alege. Când am avut oportunitatea să studiez oameni, m-am îndreptat către asta. Am terminat colegiul pedagogic în Constanța, pe partea de psihologie, și am dat bacalaureatul la psihologie. Întotdeauna mi-a plăcut psihologia. Odată ce mergi mai departe, psihologia și criminologia devin complexe, din ce în ce mai interesante, și avansezi cu studiul oamenilor.
Ruxandra Busoiu (2)-min

Ce te fascinează cel mai mult la om?

Sufletul și ochii. Ador ochii. Îmi place să mă uit în ochii unei persoane. Câteodată aceștia spun mai multe decât cuvintele, decât gestica, decât poziția. Asta mă fascinează. Îmi place să mă uit prin ei ca într-o oglindă în sufletul persoanei respective.

De la a iubi omul și a vrea să-l descoperi, până la a studia domeniu așa complicat… Cum te-ai îndreptat către psihologie și criminologie?  

Cred că serialele detective au făcut legătura. Tot timpul mi-a plăcut să mă uit la filme detective. Am citit Arthur Conan Doyle, Sherlock Holmes, sunt fan Agatha Christie, Hercule Poirot. Tot timpul mi-a plăcut ideea de a avea un mister, de a citi acel mister, de a vedea mai departe, de a uni, de a face conexiuni, de a descoperi ceva. Acest lucru împreună cu studiul oamenilor: a marriage made in heaven.

Am fost acceptată la cinci universități din Marea Britanie și am ales Bradford pentru că ei ofereau o combinație între criminologie și psihologie. La celelalte, accentul era pus ba pe una, ba pe alta. Singurul dezavantaj al specialității mele este că nu ieși psiholog când termini. Poți să lucrezi ca behavioural psychologist, dar nu poți să lucrezi ca cognitive psychologist, ceea ce înseamnă că nu pot să prescriu medicamente și nu pot să fiu un psiholog acreditat de ei. Poți să fii ca un fel de counsellor.

Cum arată mediul tău? Ce ți-a rămas în minte de la facultate sau din stagiile de practică și poți să descrii?

O oră pe care mi-o amintesc foarte bine a fost cu unul dintre profesorii mei de la universitate, un om deosebit, care este singurul criminolog psychologist care lucrează cu poliția britanică și pe care l-am cunoscut. Este un geniu în propriul lui domeniu și ne-a adus un videoclip, ni l-a pus și ne-a zis: „O să vedeți un șir de oameni în acest videoclip, durează 10 secunde și trebuie să alegeți care pune bomba.” Pur și simplu, ai 10 secunde în care trebuie să analizezi toate expresiile și microexpresiile pe care le poți vedea la 20 de persoane. Pe urmă, în celelalte 10 secunde, alte 20 de persoane. Au numere pe ele și trebuie să alegi care arată microexpresia care consideri tu că nu este normală pentru șirul respectiv. Poate să fie orice, de la un zâmbet care durează două secunde și în celelalte șapte secunde să fie trist și o secundă să clipească, la orice, pentru că persoanele acestea făceau fețe. Mi s-a părut că n-o să ghicesc niciodată, doar dacă găsești instinctiv.

Ruxandra Busoiu (3)-min

Modul cum alegi este strict instinctiv?

O parte este din instinct și cealaltă se datorează cursului în sine, care te-a învățat să te uiți. De exemplu, acum mă uit la tine. În timp ce mă uit la tine, mă uit la ochii tăi, la expresia ochilor tăi, mă uit la ce face gura ta, mă uit la toți mușchii de pe fața ta, îți analizez limbajul și pot să îți iau și temperatura.

Cum?         

Pur și simplu e behavioural psychology. Înveți de la zero. De ce facem eye contact, cum îl facem, de ce avem ochii mai mari, când îi facem mai mici, când suntem fericiți, când suntem triști, când suntem mirați. Toate persoanele au aceste expresii faciale. Sunt destul de generale majoritatea. Dacă te uiți suficient de atent, dacă tot te uiți și tot te uiți, înveți să le înveți. Automat îți intră în cap și automat le ai acolo, iar când le vezi, deja le detectezi. Este mai ușor pentru o persoană care a învățat decât pentru una care nu a învățat.

Despre chestiile astea citești, dar să ai posibilitatea să fii mai aproape de ele este fascinant.

Este. Gândește-te că ceea ce înveți acolo poți să aplici în orice faci. Știi ce înveți când ești criminal psychologist? Înveți să lucrezi sub presiune – ăsta e primul lucru –, înveți să fii foarte organizat pentru că nu îți permiți să greșești, înveți să analizezi persoanele rapid și să alegi repede cu cine lucrezi și cum poți să reușești la proiectul respectiv, înveți să respecți deadline-urile pentru că, din nou, nu poți să greșești și înveți despre oameni în general. Aceste abilități le poți aplica în orice job pe care îl faci.

De ce ți-e frică în viața asta?

De păianjeni. Mor de frica de păianjeni. (Râde) Pot să recunosc că am arahnofobie. Dacă îmi este frică de ceva, îmi este frică de păianjeni. Arahnofobia este ceva instinctual, cu care te naști sau te deprinzi în primii doi ani din viață.

Ți-ar putea fi frică de ceva ce nu e tangibil?

Ruxandra Busoiu (4)-min

Nu cred. Vezi? Odată ce înțelegi până la o anumită limită – mai am multe limite de depășit – cum funcționezi – încă o dată studiul m-a ajutat să mă înțeleg pe mine mult mai mult, să mă descopăr, să văd ceea ce sunt cu adevărat –, nu mai există frică. Pierzi noțiunea de frică, de teamă de necunoscut. Necunoscutul nu mai este o barieră, este ceva în care you plounge and you hope you can swim.

Cum arată profilul jobului ideal în viziunea ta?   

Jobul ideal este să fiu un doctor în Criminologie și să pot nu neapărat să practic, dar să predau și să practic până la un anumit nivel, să pot să descopăr mai multe legat de criminologie, să fac cercetare în acest domeniu. Ăsta ar fi un job aproape ideal, nu cel ideal, pentru că nu știi unde te aruncă viața. Cine știe? Poate în câțiva ani fac un job complet diferit, dar s-ar putea să fie ideal pentru că s-ar putea să mă descurc. Evoluăm continuu.

Cum a fost procesul tău de acomodare în Marea Britanie? Te-a asimilat societatea, ai avut probleme?

Puțin din toate. Ca student este mai ușor să te integrezi, mai ales într-o universitate internațională cu foarte mulți studenți din alte domenii, așa că nu pot să zic că am avut o problemă de integrare. Sunt un membru activ al societății în care trăiesc, sunt panel member, ceea ce este magistrat secundar al Curții de Judecată pentru Minori, lucrez în societate cu oameni din societate ca behavioural psychologist în NHS, cunosc persoane din societate, prietenii mei sunt din societate. Ca integrare nu am avut nicio problemă, însă am avut puțin și din discriminare, puțin din „A! Ești român!”.

Ignoranța nu poți să o schimbi. M-am ferit de aceste persoane în viața mea. Am încercat să le las în ignoranța lor și să continui. Inițial, am vrut să o combat, să zic: „Ce știi tu de România? De ce zici asta?”, însă, la un moment dat, te uiți la ei și, ca psiholog, îți dai seama că efortul respectiv nu merită făcut. N-o să poți să schimbi ceva în acea persoană.

Aici, crezi că noi ca români ar trebui să ne vedem de ale noastre și să nu încercăm să mai combatem ceva?

Când folosești cuvântul „combați”, mă gândesc la o acțiune negativă, că trebuie să te duci și să zici lucruri. Nu. Trebuie să facem lucruri pozitive și cei care cu adevărat nu sunt atât de ignoranți își vor schimba opinia oricum. Majoritatea persoanelor de aici nu sunt rele, ignorante, au doar o opinie mai proastă, iar aceea se schimbă prin acțiuni pozitive.

Ruxandra Busoiu (5)-min

România este un proict care ți se dă și care trebuie prelucrat. Cum ai proceda ca țara să iasă în lume cu altă atitudine?

Cred că ar fi bine să aducem mai mulți specialiști din mai multe domenii, care au fost deja instruiți să antreneze persoanele de la noi din țară pe domeniul respectiv gen criminal psychology, pentru că noi nu avem așa ceva, și să putem să dezvoltăm. Odată ce dezvolți și înțelegi concepția altora, concepția psihologică se schimbă de la sine. Nu trebuie să o șlefuim noi, trebuie doar să arătăm printr-un role model că se poate și altfel.

Ce am omis în discuția noastră și ai vrea să adaugi?

Un mesaj pe care aș vrea să-l transmit românilor din diaspora și oricărei alte persoane care citește acest interviu este: Să nu renunțați niciodată la speranța de a fi mai buni, pentru că puteți reuși!

Ce te face fericită?

Să văd persoane frumoase care se dezvoltă împreună prin a se înțelege, prin a vorbi. Ceea ce mă face cu adevărat fericită este obiectivul de a înțelege mai mult și de a ajunge mai departe. Fericirea la mine este ca un succes, nu este ca fericirea socială pe care ne-o dă societatea. Eu nu caut fericire în viața asta. Sunt singura persoană care nu caută. Caut motivația să pot să ajung la o fericire la care dacă o să ajung vreodată, va fi ceea ce mă va determina pe mine să fiu acea persoană. Dar nu caut fercirea sociologică, nu caut ce caută alții. Caut fericirea sufletească la care ajungi doar prin foarte multă muncă și prin foarte multă avansare educațională, sociologică și psihologică. Și chiar dacă o simt pentru o secundă în viață, mă face foarte fericită.  

 

Autor: Ionuț Slav. Fotografie: arhivă personală