Sergiu Iliev: “Nu vreau să fiu doar unul dintre cei din culise. Vreau să împing limita a ceea ce este posibil”

Sergiu Iliev by DC (2)-min
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Uneori, pasiunea determină depășirea unor granițe, iar în cazul lui Sergiu Iliev aceasta se manifestă până dincolo de marginea Pământului. Îndrăgește încă din copilărie tot ceea ce are legătură cu știința și consideră că science fiction nu se regăsește numai în producții cinematografice sau în literatură, ci este un domeniu al prezentului și al viitorului. În timpul facultății, Sergiu a făcut cercetare și stagii de practică, unul dintre ele în cadrul Agenției Spațiale Europene, iar mai departe își dorește să practice planorismul și să fondeze o companie care să aducă inovații în sectorul aerospațial.

Sergiu Iliev by AR (1)-min

Cum s-a format pasiunea pentru știință și pentru domeniul pe care îl studiezi?

Pasiunea s-a format pe etape. Când eram mic, îmi plăceau navele spațiale și filmele Războiul stelelor, dar am citit și foarte multe cărți Războiul stelelor. În același timp, îmi plăcea știința și combinam pasiunea mea pentru science fiction cu cea pentru science. Încercam să formulez noi ipoteze pe baza cărora să fac lucrurile din science fiction, în domeniul real, science.

Genul filmului Războiul stelelor nu este pe placul tuturor. Există informații cu privire la această producție care merită să fie aflate?

De obicei, oamenii spun că domeniul stiințifico-fantastic este doar o chestie ce ține de fantastic, nu se poate întâmpla – vrăjitori, magicieni și alte lucruri asemănătoare. Dar dacă privești din perspectiva „ce pot să fac din chestia asta ca să devină realitate?”, atunci îți schimă viziunea asupra filmului oarecum.

Sergiu Iliev by AR (2)-min

Crezi că literatura science fiction poate deveni realitate?

O carte foarte bună de science fiction are la miez adevăr științific într-o proporție foarte mare. De exemplu, și cărțile lui Jules Verne, acum 100 de ani, erau science fiction, dar acum sunt uzuale – submarine, baloane și alte concepte de felul acesta.

Se poate spune, peste câțiva ani, că prin filmele science fiction s-a prezis viitorul?

Sergiu Iliev by AR (3)-min

Acum popularizează foarte bine știința, de exemplu, filme cum ar fi Gravity sau Interstellar. Este captată atenția publicului și, în același timp, a oamenilor de știință în privința a ceea ce trebuie să realizeze – li se dă o provocare, într-un anumit fel. M-am uitat la filmul Interstellar unde era un vehicul de intrare în atmosferă, care apoi zbura în spațiu și folosea niște motoare cu hidrogen. Îmi dădeam seama de acest fapt după culoarea pe care o avea flacăra de evacuare. Mă întrebam cum este posibil. Încercam să mă gândesc care este cantitatea de combustibil pe care trebuie să o care.

Ți-ar plăcea să devii astronaut. Ai avut dintotedauna dorința aceasta sau a prins contur în timpul studiilor?

Sergiu Iliev by AR (4)-min

Eu am luat-o ca pe un fel de aspirație profesională. Când eram mic aveam hobby-uri cum ar fi aeromodelele. Făceam modele de avioane și puneam fiecare componentă la locul ei și, în același timp, când asamblam modelul, îl vopseam și îl lipeam, mă uitam pe internet să văd și ce face partea respectivă în avion.

Care au fost etapele pe care le-ai traversat ca să ajungi să studiezi elemente pe care le-ai găsit în cărțile copilăriei?

După etapa din copilărie, când am mers la liceu am avut un profesor de fizică super bun, Maga Cristinel, la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța, unde în fiecare an am concurat sub mentorship-ul lui la concursul NASA pentru crearea unei colonii spațiale. Terminam cursurile pe la ora 19 și rămâneam după, să ne gândim la proiectul acesta. Până la urmă, am câștigat premiul întâi la nivel internațional. Prima dată am câștigat premiul II, iar în al doilea an, premiul I. Mi-am dat seama că îmi place să fac asta, îmi place să proiectez aeronave și vehicule spațiale, dar mi-ar plăcea foarte mult să le și pilotez, să știu cum funcționează, în același timp.

Sergiu Iliev by AR (5)-min

Care sunt motivele pentru care nu ai continuat să studiezi domeniul în România?

Nu era suficient de evoluat. Mi-am zis din start că nu aplic pentru România. M-am gândit să mă îndrept doar către cele mai bune universități din lume și am aplicat la MIT (n. r. Massachussets Institute of Technology), Stanford, HalTech, Embry-Riddle, din Statele Unite, și am primit burse parțiale la multe dintre ele.

Ce studiezi la facultate?

În afara cursurilor și lucrurilor teoretice, ei pun mare accent pe partea practică și pe lucrul în echipă, pentru că în inginerie contează foarte mult abilitatea de a lucra în echipă – cineva proiectează motorul, cineva aripa, cineva se ocupă de aerodinamică, cineva de interior și tot așa. Sunt multe, multe categorii. Trebuie să se îmbine toate și să și zboare. Facem multă teorie și avem examene foarte intense, dar sunt și multe proiecte. Pe măsură ce avansăm în an, se pune din ce în ce mai mult accentul pe proiecte, pe experimente și pe lucrări de laborator. În primul an am proiectat o structură, unul dintre membrele care stau în aripa unui avion, ca un fel de coastă care susține greutatea aripii. Trebuia să fie cât se poate de ușoară și de rezistentă la forța la care trebuia să se aplice în funcție de anumite principii. Apoi am și construit-o cu burghiul, cu fierăstrăul, și am îmbinat structura. A fost cea mai bună din clasă. Erau 20 de echipe de câte 30 de studenți, iar a noastră a fost cea mai bună dintre toate.

Sergiu Iliev by AR (6)-min

În anul II, am proiectat o tubină eoliană și am printat-o în 3D, apoi am testat-o în tunelul aerodinamic. Deci, am proiectat-o, am printat-o, am testat-o și am analizat rezultatele. Am testat-o până a explodat la o viteză atât de mare încât vârful turbinei eoliene se deplasa cu o viteză egală cu jumătate din viteza sunetului atunci când a lovit peretele tunelului aerodinamic. Încă o chestie foarte faină s-a întâmplat atunci – noi am testat-o până la limită pentru că în realitate turbinele eoliene au frâne și pentru a produce electricitate învârt niște generatori și acestea creează fricțiune și așa le încetinesc. Pe când noi am testat-o fără nimic, fără nicio rezistență. Din punct de vedere aerodinamic, ea se și autofrânează, adică nu trebuie să se rotească cu o vitează mai mare decât trebuie. Pentru că am făcut anumite presupuneri să simplificăm calculele pentru că nu aveam atât de mult timp la dispoziție – așa suntem încurajați să facem – am subestimat puțin viteza aceasta și s-a învârtit mai repede decât era proiectată să reziste la forțe. Așa că s-a dezintegrat și apoi s-a răcit atât de pternic încât a rupt podeaua tunelului aerodinamic. A fost foarte interesant momentul.

Studiul îți permite să faci practică în timpul vacanțelor. Care sunt opțiunile pe care le ai?

Eu am aplicat la cele mai bune companii, în multe domenii: consultanță în inginerie, domeniul financiar, domeniul aerospațial din Statele Unite, aerospațial din Marea Britanie. În Statele Unite am fost considerat și de către NASA, Spacex. Poți să lucrezi cercetare pură, să faci lucrare de laborator sau să proiectezi sateliți.

În ce constă proiectarea sateliților, pas cu pas?

Atunci când începem să proiectăm un avion, de exemplu, sau o navă spațială, avem o libertate de design foarte mare. Poate avea orice formă, două aripi, trei aripi, șase aripi, câte vrem.

Cât de mare poate fi un satelit?

Depinde. Poate fi un nano-satelit, cât un pahar, și poate să ajungă la dimensiunile unei mașini. De exemplu, Hubble e mai mare decât un autobuz roșu londonez. Stația Spațială Internațională este formată din multe module și e de dimensiunea unui stadion. E foarte mare.

La nivel matematic, toate coordonatele sunt stabilite?

Încă nu ne gândim la matematică la nivelul acesta. Deci avem un mission requirement și încercăm să facem cât mai multe concepte să vedem care ar îndeplini mission requirement-ul cel mai bine. Abia apoi intervin din ce în ce mai multe calcule și din ce în ce mai multă specializare. Libertatea de design și costul de a face o schimbare scad. Adică dacă vrem să proiectăm un nou avion de linie, de exemplu, dacă la început ziceam că vrem să aibă trei sau patru motoare, în momentul în care ajungem să proiectăm fiecare parte structurală, atunci când intrăm în detaliu și proiectăm fiecare bold, este dificil să schimbăm de la trei motoare la patru motoare și invers pentru că trebuie să ne întoarcem multe etape și să refacem totul, întrucât în domeniul aerospațial toate sunt proiectate la limita posibilă din punct de vedere tehnologic. Toate materialele trebuie să fie extrem de ușoare și foarte performante. Sigur, au și o marjă de siguranță foarte mare, deci nu se pot rupe. Se gândesc inginerii la tot.

Unde ți-ar plăcea să-ți desfășori activitatea după ce termini facultatea?

Aș vrea să lucrez pentru Spacex, domeniul spațial privat din State Unite. M-ar interesa și GER (n. r. Global Exploration Roadmap) în domeniul de elită din punctul de vedere al cercetării. Aș vrea să lucrez la MIT, la JPL sau la HalTech, la proiectarea motoarelor de elită, dar în același timp mi-ar plăcea să fac și școala de piloți.

Cum ai plănuit?

Din păcate, pentru că infrastructura din România nu este foarte dezvoltată, adică nu aș ajunge să pilotez decât două-trei MIG-uri și atunci când au bani de combustibil o dată pe lună, nu aș vrea să fac asta în România. Ori în Marea Britanie, ori în Statele Unite. E de preferat în Statele Unite pentru că cei care sunt piloți acolo se specializează după aceea și devin piloți de teste, apoi pot să aplice pentru a deveni comandanți de misiuni spațiale. Aceasta este una dintre rute. Cealaltă rută e pe domeniul științific, să fiu specialist de misiune. Problema este că îți trebuie cetățenie pentru ambele, cetățenie britanică și cetățenie pentru Statele Unite. În Statele Unite este aproape imposibil să ai cetățenie, abia după cinci ani de stat acolo devii permanent resident și după încă cinci ani devii cetățean.

Sergiu Iliev by DC (1)-min

Te-ai gândit să dezvolți o companie în sectorul tău de interes. Care ar fi elementul de noutate cu care ar veni pe piață?

Este ceea ce va împinge frontiera mai departe în privința progresului în domeniul aerospațial. Nu îmi doresc să fac ceva ce se întâmplă deja și la companii mai mari. Vreau să fac un produs inovator, așa cum face Elon Musk, un nou vehicul de lansare în spațiu, noi motoare de rachetă, mașini electrice, mașini cu autopilot.

De ce nu ai rămas în România?

Am aplicat din start la cele mai bune universități din lume. Cred că acesta este motivul meu. Având în vedere că am această aspirație profesională, vreau să fiu printre cei ce revoluționează domeniul spațial, cei care aduc o contribuție reală. Nu vreau să fiu doar unul dintre cei din culise. Vreau să promovez asta și să împing limita a ceea ce este posibil. Nu poți să o faci decât dacă ești pregătit într-un cadru care te pune în contact cu cele mai noi progrese din domeniu și cu ce se întâmplă în domeniu în prezent, iar cei de la Imperial College London au foarte multe contacte în privința aceasta.

Cum ar putea să scrie numele tău istorie în România?

În primul rând, vreau să pun bazele unei sponsorizări pentru cei care aplică în străinătate. Dacă aș putea să ajut un student pe an prin suport financiar, să ajungă la universitate așa cum am vrut eu să ajung la MIT sau la Stanford, atunci ar fi super tare. Asta aș vrea să fac, dar și să creez oportunități pentru cei care termină Politehnica și vor să evolueze în domeniul acesta. Ei termină Inginerie Aerospațială și se duc în diverse domenii. Pentru cei care sunt cu adevărat interesați, elita celor care aplică, aș vrea să creez o oportunitate să pună în practică ce au învățat.

Autor: Izabela Niculescu. Fotografie: Alexandru Radu Popescu, Daniel Ceapă