Alex Rădoi: “Motto-ul meu în viață este să descopăr lumea”

A.radoi by DI (3)-min
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Am plecat din țară la vârsta de nouă ani. Am stat mai mult în străinătate decât în România. Am fost crescut altfel și am ajuns să apreciez diversitatea, viața altora și să respect culturile lor. Tocmai de aceea mi se pare foarte important ca și alții să treacă prin exercițiul acesta ca să își dea seama că noi, ca să ducem mai departe o sarcină, avem nevoie de alți oameni în jurul nostru. Niciodată nu putem face ceva singuri. Asta te învață și pe plan corporatist aici. Dacă vrei să lucrezi în Canary Wharf sau altundeva, niciodată nu se așteaptă cineva ca tu să faci singur o misiune imposibilă. Una dintre calitățile care se cer este de a fi team player. Nu reusești dacă nu ești tolerant, pentru că într-un loc ca Londra trebuie să ai întotdeauna o echipă formată dintr-o diversitate de oameni.

Cum ajungi la performanța să atingi un nivel înalt de toleranță?

Eu am pornit într-un mod mai natural. La nouă ani nu știam cum să-mi setez mintea să accept realitatea în care eram. E o calitate a unui om matur și rațional când intră într-o asemnea situație sau într-un mediu multicultural este de a avea mintea deschisă. Dacă nu ai mintea deschisă și dacă nu te gândești că și altul ar putea gândi altfel decât tine, atunci nu ajungi nicăieri. Trebuie să ai niște principii, dar legat de ele trebuie să îți pui întrebarea „Oare el gândește bine ceea ce gândește?”, că poate ție ți se pare o prostie. Întotdeauna trebuie să „let`s take a step back”, cum ar spune englezul ca să privești imaginea din ansamblu, să te pui în perspectiva celui cu care lucrezi tu, ca să poți să îți dai seama cam de unde vine el.

A.radoi by DI (3)-min

Consideri că familia a fost un sprijin important pentru tine?

Da, cred că familia m-a ajutat foarte mult. Tatăl meu a lucrat ca diplomat timp de 15-20 de ani și înainte să mă ducă pe alte meleaguri, și-a dat seama că trebuie să-mi arate altceva. Londra a venit mult mai târziu. La nouă ani am plecat cu tatăl meu în Egipt, în Cairo, loc care nu e comun pentru creșterea unui copil. Dar tatăl meu a primit o misiune diplomatică și am mers acolo, unde am stat patru ani. Să crești un copil de la vârsta de nouă ani, la 13 ani, acolo, este destul de ciudat, de diferit, față de mediul în care se crește un copil în ziua de astăzi. Eu am valorificat timpul pe care l-am petrecut în acel loc în mod inconștient mai mult decât conștient pentru că la vârsta aceea nu aveai capacitatea să faci asta. Ai mei au insistat: „Dacă ești aici, învață limba arabă. E altceva.” M-au expus la elementul acela de nou. Pentru mine, ca român, era o chestie inedită să merg la școală și să trebuiască să comunic în arabă. Am învățat la o școală britanică, dar 90% dintre colegi erau egipteni. Mergeam în curtea școlii și eram forțat să învăț araba pentru că acesta era limba pe care o vorbeau ei. Ce am învățat de la ei este că erau foarte primitori. Pentru că eu eram altfel, se adaptau spunând „Noi facem asta. Pentru că tu ești diferit, hai să îți explicăm cum funcționează obiceiul acesta.” Ei m-au introdus în lumea aceea în care tu, ca persoană diferită, trebuie să te acomodezi într-un mediu și să știi ce e de făcut ca să intri într-o societate diversă față de cea în care ești tu obișnuit.

Se leagă foarte mult viața ta, în plan profesional, cu ceea ce faci în prezent?

Mă regăsesc foarte mult în organizația aceasta (n. r. GRASP) pentru că este exact povestea vieții mele, de a mă muta dintr-o parte în alta și de a mă acomoda ca român într-un alt mediu, într-un mediu internațional.

Care sunt planurile pe care le aveți în momentul acesta?

Noi am pornit de la ideea că trebuie să formăm o comunitate. Când am pornit cu echipa am zis că eu mă voi ocupa de partea de network, de a forma comunitatea. Ideea de bază a GRASP este să reunească români din diferite sfere profesionale. Am pornit ușor, cu oamenii din Canary Wharf, din finanțe, apoi am extins și am contactat grupuri diverse de aici, pe care le cunoaștem, și în fiecare an creștem. Numerele nu sunt importante. Ideea este că a prins și lumea vede valoare în a face network cu oameni care gândesc la fel ca tine, care vin din același background cu tine, și asta ne încântă cel mai mult. GRASP are rolul de catalizator, de facilitator ca oamenii să vină împreună, să creeze lucruri frumoase împreună.

Pe lângă asta, dacă îi chemi și nu le dai un scop, nu cred ideea. Trebuie să simtă că au un motiv, că au venit pentru ceva, și la fiecare eveniment am vrut să lansăm o anumită temă. Pentru asta avem și proiecte pe care le facem. Ca să ajung la proiecte, unul dintre ele se numește Meet a pro, în care favorizăm dialogul între generații – dialog între cei care sunt români profesioniști, s-au specializat într-un anumit domeniu, au activat câțiva ani într-un mediu profesional din afară și au ajuns undeva, și cei care sunt la început de drum, studenți sau young professionals.

Alex Radoi (by DI) (52)-min

Dacă România ar fi un produs, iar tu ai fi răspunzător de vânzarea lui într-un număr cât mai mare, unde ai începe?

Noi, ca români, avem o calitate extraordinară pe care nu o au toți, aceea a adaptabilității. Dar și faptul că nu ne dăm bătuți atunci când e greu.

Dincolo de business și de activitățile pe care le faci în Canary Wharf pentru comunitatea de profesioniști, cine ești tu? Ai un motto după care te ghidezi?

Motto-ul meu în viață este de a descoperi lumea. Aș vrea să cred că până la sfârșitul vieții voi avea ocazia să vizitez cât mai multe locuri, cât mai diverse, și să învăț de peste tot. Când merg în excursie, pun mare accent că merg într-un loc nou și învăț cum trăiesc alți oameni, care sunt valorile lor și atunci iau de acolo, pun undeva într-un rucsac în spate și merg mai departe – ca un fel de viață de nomad în mod cultural. Aceasta este una dintre pasiunile mele.

Crezi în procesul de autodepășire?

Cred că asta trebuie să facem toți. Este în natura noastră să ne autodepășim. Dacă nu aș fi crezut în autodepășire, nu aș fi lucrat în tehnologie. Sunt inginer ca formare și lucrez în domeniu întrucât cred că tehnologia ne-a transformat viața.

Care este interacțiunea ta cu România?

Pentru mine este foarte important să mențin legătura cu țara. Chiar dacă nu am stat foarte mult timp în România, mă simt român și simt că am crescut ca un român, dar un român deschis la minte care poate să atragă de unde poate, să acumuleze cât mai multe valori și obiceiuri din alte locuri. Mă întorc în România de câteva ori pe an, îmi vizitez familia, prietenii, ba chiar mă interesează să deschid și o afacere.

Cum vezi tu că se schimbă România?

Când merg în România mă uit la partea plină a paharului, încerc să văd ce mai pot admira din ce s-a schimbat. Întotdeauna poți să te focusezi pe partea negativă a lucrurilor, dar cred că este esențial ca o mentalitate sănătoasă a unui om care gândește rațional, să deschidă ochii și să vadă și partea pozitivă. Ce s-a schimbat în bine în România și ce poți cuantifica? Cu ce poți să vii tu dacă vrei să aduci un aport? Ce nu s-a făcut încă? Și asta e la fel, ceea ce facem noi în GRASP. Noi vrem să creăm acea mișcare de awareness, să arătăm că e benefic ca România să aibă parte de o schimbare de mentalitate cu care să creezi incluziune în mediile în care trăiești, vizavi de diversitatea etnică, și vrem să aducem cât mai mulți oameni de marcă din afară, oameni care au avut și încă au un cuvânt de spus, politici care implementează multiculturalitatea, oameni care au o experiență. De exemplu, mi-aș propune să aduc pe cineva care deține funcția de Head of Diversity dintr-un departament al unei mari companii din Canary Wharf, care să vorbească despre cum e să creezi politici în cadrul unei companii și cum să se simtă parte din același sistem oamenii cu background-uri diferite. La fel, mi-ar plăcea să-i invităm și pe oamenii care au creat pe plan macro, la nivel de stat, politici publice care să producă acea incluziune care să-ți dea drepturi egale ca tu, minoritar fiind, să ai aceleași drepturi ca și ceilalți.

De unde crezi că există atitudinea de a respinge colaborarea cu cineva?

Oamenii vor să se remarce ei înșiși prin ceea ce fac ei și nu au fost niciodată încurajați să colaboreze. Dacă te uiți la sistemul educațional, cum ești încurajat să ieși la tablă? „Xulescu, ia arată ce știi tu!” sau când te ascultă: „X-ulescu spune lecția.” Aici, în sistemul educațional, sau pe unde am fost eu obișnuit, ești încurajat să interacționezi cu colegii tăi și atunci ți se dă notă nu ca să spui lecția pe care ai învățat-o, ci se uită la tine și zice „omul ăsta a interacționat cu ceilalți membri din echipă și a adus aportul ăsta, dar i-a și ajutat să facă ceva”. Pentru faptul că eu l-am ajutat pe altul să realizeze altceva, pe mine m-a notat pentru acea calitate. Cred că de aici pornește și înveți de mic să pui accent pe asta și o folosești în viață cu succes.
Noi vrem să demontăm zicalele „să moară capra vecinului”, „să-i bag bețe în roate altuia” și să venim cu partea constructivă, în care să privim lucrurile constructiv, prin care să încurajăm colaborarea între diversele grupuri profesionale, diversele entități care până la urmă au același scop, de a arăta lumii că faci chestii pozitive. În România sunt oameni de valoare și dacă ne unim forțele, putem crea ceva.  

Alex Radoi (by DI) (57)-min

Autor: Ilie Pop. Fotografie: Daniel Ceapă, Adrian Grosaru